Sărut mâna, Măicuţă!
M-am hotărât să vă scriu, deşi aş fi amânat şi astăzi, dar ceva mă tot îndeamnă să fac lucrul ăsta. În primul rând vă mulţumesc pentru activitatea pe care o desfăşuraţi. Multe din întrebările de pe site erau şi în mintea mea, dar am observat că şi din unele întrebări ce n-au legătură cu mine sau cu situaţia mea mi s-au lămurit multe chestiuni.
Vreau să vă mărturisesc că de multe ori când lenea, oboseala sau altceva... s-au n-am dispoziţia de a-mi spune (citi) rugăciunile, citesc câteva răspunsuri de-ale dumneavoastră, care reuşesc să-mi insufle o bună dispoziţie şi încredere. De câteva ori am plâns, dar de foarte multe ori m-am bucurat că bun Domn avem şi că ne aşteaptă mereu să intrăm în bucuria Lui.
Dar azi, zi de sărbătoare, venind la serviciu, stăteam şi mă-ntrebam: "Oare s-o "şterg" de la serviciu şi să merg la Sfânta Liturghie?". Totuşi e zi de serviciu, mi-am spus, ar fi o înşelăciune... într-un fel. Aşa că, după cum ne recomandaţi, m-am rugat Domnului să se facă voia Lui şi apoi am început să citesc alte răspunsuri la întrebările care v-au fost adresate. Apoi am citit un Acatist şi tot îmi venea iar să vă scriu. Acum vă rog să mă scuzaţi pentru această lungă introducere şi am să vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări simple, poate stupide, despre cum ar trebui să mă comport în anumite situaţii:
1. Cum ar trebui să ne comportam în zilele de sărbătoare în care trebuie să mergem totuşi la serviciu?
2. De multe ori în zilele de post, şi nu mă refer neapărat la zilele din posturile mari din timpul anului, ci şi la miercurile şi vinerile din timpul săptămânii, ca aceasta, sunt invitat cu soţia la zile de naştere (săptămâna trecută, într-o vineri, la o cumătrie), sau alte evenimente unde se mănâncă şi se bea, şi de multe ori nu prea ai de ales un meniu. De băut pot să nu beau, că de multe ori sunt cu maşina, de dansat poţi să refuzi, dar cum rămâne cu mâncatul, că nu prea poţi refuza, doar eşti la ziua unui prieten bun. Se poate mânca peşte, într-o astfel de situaţie, dacă ai de unde alege, sau fără carne?
3. Am înţeles că dacă ne lăsăm în voia Domnului, atunci vom avea şi toate răspunsurile şi vom şti ce să facem. Dar până reuşim să trăim ca fii în Fiul lui Dumnezeu, cum ştim ce trebuie să facem şi cum să facem? Eu de multe ori mă rog să-mi ajute Domnul să rămân pe calea cea bună a luminii, dar de unde ştiu că gândul care-mi vine în minte e cel bun? Sau chiar dacă nu e cel bun, măcar să ne dăm seama că am căzut, să ne recunoaştem căderea şi să ne cerem iertare... adică să ne putem ridica să mergem mai departe. Nu ne putem ridica dacă nu ştim c-am căzut?!
Vă rog să mă iertaţi pentru lungimea mesajului şi dacă am greşit cumva! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute în tot ce faceţi!
Ovidiu
Dragul meu Ovidiu
Nici nu ştii câtă mângâiere şi încurajare mi-a adus mesajul tău! Mulţumesc mult şi Domnul să te răsplătească pentru asta!
Referitor la prima ta întrebare, îţi sugerez să verifici mai întâi dacă trebuie cu adevărat să ne ducem şi să stăm toată ziua acolo! Dacă DA, atunci să facem din lucrarea noastră acolo o liturghie, o slujire adusă Domnului împreună cu cei care sunt în Biserică la Sfânta Liturghie! Mai întâi să avem acolo pomelnicul nostru, să fie cineva de-al nostru care ne duce şi pe noi cu numele şi cu iubirea lui. Acolo, Părintele ne va pomeni pe nume la Proscomidiar şi vom fi prezenţi prin mirida noastră, adică prin acea firmitură de pâine pe care o pune părintele pe Sfântul Disc pentru mine la vii. Voi face parte din cei care "din pricini binecuvântate" nu se află acolo! Apoi, orice lucrare am face, să ne amintim că este Ziua Domnului şi să ne rugăm, cât putem şi cum putem! Simpla rostire a Numelui sau simplul gând la Domnul, va fi o mică liturghie a inimii mele.
Sfântul Siluan spune: "În biserici se săvârşesc dumnezeieştile slujbe şi viază Duhul Sfânt, dar cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul şi pentru cine se roagă în sufletul său, lumea întreagă se face biserică...". Şi dacă Îi vei şi arăta Domnului ce mare dorinţa ta să fii la Sfânta Liturghie, El va face cumva, în timp, să ajungi Acolo în fiecare duminică.
În privinţa postului când mergi în vizită, să te sfătuieşti şi cu părintele duhovnic. Ce pot eu să spun este că e bine să-L mărturisim pe Domnul şi credinţa noastră în El, neascunzându-ne că postim! Postul trebuie ascuns în sensul în care nu arătăm cât şi cum mâncăm mâncăruri de post şi în nici un caz mâncând de dulce în zilele de post! Ascundem postul personal şi nu Postul Bisericii! În zilele rânduite de Sfânta Biserică pentru Post nu e postul nostru, ci postul Bisericii. Postind, facem parte din Biserică şi beneficiem de Darurile Duhului Sânt care se fac în Biserică, sau, nepostind, ne rupem de Biserică şi avem nevoie de "împăcarea cu ea" prin Taina Sfintei Spovedanii! Nu e lucru de glumă! Mult har pierdem pentru că ne robim pântecelui călcând porunca postului sub diferite pretexte! Pe de altă parte, dacă cei la care te duci nu sunt înţelegători, şi nu pot face efortul să pregătească ceva pentru voi, puteţi gusta din toate, cu delicateţe, fără ostentaţie şi fără să vă săturaţi. Evitaţi carnea! Dar, neparat să precizaţi la Spovedanie acest lucru! Sunt situaţii în care călcarea postului nu e păcat: când nu ai ce mânca şi îţi e foame, când eşti călător şi nu ai altă variantă... Aşadar, poţi să faci şi asta, dar cu măsură şi cu încredere că postul e pentru tine un dar plin de roade bune! Şi, apoi, să rânduieşti, în taină, o zi de post mai aspru.
Lăsarea în voia Domnului este uneori o simplă invocare a Numelui însoţită de dorinţa de a cunoaşte voia Lui! Şi pentru că, aşa cum ar trebui să ştim, nimeni nu poate să spună că Domn Este Iisus, fără Duhul Sfânt, avem încredere că Acesta ne va inspira atitudinea cea mai plăcută lui Dumnezeu! Şi vom face ceea ce ne "vine" atunci, imediat ce am strigat la Domnul! Conştiinţa ne va adeveri că e bine, dacă nu vom primi gând de îndoială şi semnul final va fi bucuria liniştită a inimii ascultătoare. Dacă apar gânduri şi frământări, avem nevoie de legătura mai sigură prin Taina Spovedaniei. Acolo vom primi răspunsul pe care trebuie să-l ascultăm ca să fie voia Domnului. Asta în problemele duhovniceşti. În cele ale vieţii practice, îndoiala vine de multe ori nu de la diavol, ci de la multitudinea de alternative pe care ni le oferă realitatea. Atunci, să socotim cu mintea ce ne aduce mai multe avantaje ziditoare pentru devenirea noastră şi ce e mai în conformitate cu vocaţia noastră şi să alegem în funcţie de nevoi şi priorităţi. Duhovniceşte avem nevoie ca, orice variantă am alege, să fie cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să nu presupună "păcatul ca soluţie"... Strigând mereu Doamne, ridicând mereu gândul la Doamne, vom învăţa încet, încet, pe măsură ce patimile noastre vor fi mai puţin gălăgioase şi despotice, să auzim şi să ascultăm glasul Domnului! Acesta, e în primul rând glas de mângâiere şi încurajare, glas de învrednicire şi nu o indicaţie sau ordin de execuţie într-un fel sau altul! Aici suntem liberi şi creatori! Orice am face şi oricum, dacă suntem cu El e bine plăcut Lui! Vom descoperi astfel că tot ce nu putem face cu El sau în faţa Lui e păcat şi ne face rău! Curaj, Omule drag! Viaţa duhovnicească e o artă în care devenim geniali numai şi numai exersând mereu şi mereu şi cerând inspiraţie de Sus!
Cu drag şi respect,
M. Siluana