Credeţi că suferinţa ajută creierul, în formarea de noi sinapse, şi acestea noi formate sunt mai bune decât cele vechi?
Cum am putea noi să facem distincţia între o durere bună, care ne ajută să creştem şi una care ne topeşte sufletul?!
Am învăţat să dăm suferinţa noastră Domnului, şi într-adevăr primim răspuns grabnic, dar e bine zis că putem învăţa dinainte, din greşelile altora, numai să vrem... poate că de aceea vă şi feriţi să daţi sfaturi, şi poate că cei, ca şi mine, care au vrut, la începutul căutării lor, să primească răspunsuri mură-n-gură, cred că nu au capacitatea şi forţa interioară să distingă binele de rău, încă, şi de aceea poate că "perlele" (sfaturile preţioase), noi nu am fi capabili să le rumegăm.
Poate că dacă am căuta mai mult în adâncul fiinţei noastre, am pregăti cuptorul şi pâinea noastră cea de toate zilele s-ar coace mai uşor.
Câteodată mă mir de neruşinarea mea în a cere sfaturi, fără să-mi fac curat în cămara inimii mele!
Vă rog să ne iertaţi şi să ne aşteptaţi, dacă mai aveţi răbdare...
Cu drag şi dor,
A.M.
Nu, nu, fetiţa mea
Suferinţa nu ajută creierul, ci inima! Inima, într-o bună zi, oricât de împietrită ar fi, nu mai rezistă, crapă de durere şi, pin acea crăpătură se poate întrezări mila lui Dumnezeu, mereu gata să ne sară în ajutor dacă apelăm la El în adevăratul sens al cuvântului! Adică, dacă apelăm la El să ne dea ceea ce are El de dat: puterea Lui de a fi în bucurie, indiferent ce ni s-ar întâmpla, şi nu doar o împlinire imediată şi aşa cum vrem noi a dorinţelor noastre egoiste.
Sinapsele noi se formează prin acceptarea suferinţei ca loc de întâlnire cu voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne scoată din ea într-un fel care să însemne naşterea şi creşterea noastră la şi în Viaţa cea adevărată şi nu o supravieţuire cât mai plăcută în bârlogul biologic al existenţei!
Sinapsele noi se formează în momentul în care acceptăm să fim, cum ne-a făcut Dumnezeu: creatori, creativi! Să primim semnalul durerii ca pe un clopot care ne cheamă la liturghia vieţii în Hristos, Mântuitorul lumii şi să vedem că El ne dă Duhul Său Cel Sfânt care le face pe toate noi! Astea nu sunt vorbe, ci cuvinte care ne duc la Viaţă!
Curaj!
Da, fetiţa mea dragă, pentru mine binele e tot ce facem şi trăim în prezenţa lui Dumnezeu, făcând voia Lui şi căutând mila Lui, (chiar dacă asta ar însemna să rămân nemăritată sau bolnavă, de exemplu!) şi rău tot ce e fără Dumnezeu, împotriva voii Lui sau departe de ea!
Mulţumesc mult că mi-ai dat posibilitatea să precizez asta şi acum!
Numai binecuvântarea şi bucuria şi uimirea şi mulţumirea aduse lui Dumnezeu formează sinapse noi! Adică ne smulg ochelarii de cal pe care ni-i fixasem pe ochi de frica necunoscutului!
Altfel, suferinţa o ia mereu tot pe acolo!
Suferinţa poate transforma o inimă de piatră într-o inimă caldă, dar o şi poate răni şi rupe! E nevoie ca mintea să refuze deznădejdea şi să ajute inima să binecuvânteze şi să creadă în făgăduinţele Domnului!
Avem nevoie de o inimă caldă şi o minte lucidă! Suferinţa este naştere când e trăită astfel. Altfel, devine moarte!
Te îmbrăţişez cu dragoste şi cu recunoştinţă,
M. Siluana