Prietenia este în primul rând respect şi loialitate. Cine trădează nu poate fi prieten. Prietenia este dăruire de sine ca împărtăşire reciprocă de valori. Iubirea nu aşteaptă nimic în schimb. Prietenia e întotdeauna un schimb, dar niciodată un târg! E schimbul dăruirii dintr-un prea plin care poate fi: de bucurie, de uimire, de durere, de nedumerire, de nelinişte!
Nu este prietenie: schimbul de plăceri, lipsa reciprocităţii în dăruire, ignorarea defectelor reciproce, compararea competitivă, folosirea celuilalt pentru: a nu fi singur, pentru a fi admirat, pentru a avea cui spune ce te doare, pentru a-ţi atribui meritele lui, pentru renume, adică din interese meschine...

Prietenia adevărată e un dar al lui Dumnezeu. Prietenii te aşteaptă de-a lungul vieţii, pe la răscruci, ca să înaintaţi împreună o bună bucată de drum pe Calea devenirii întru demnitatea de om, dincolo de vieţuirea bio-psiho-socială obişnuită!

Da, se poate ca acel cineva să fi avut dreptate: întotdeauna invidioşii, adică cei ce pot merge, chiar şi numai cu gândul, până la uciderea fratelui plăcut lui Dumnezeu, au fost concepuţi de ceilalţi ca fiind "sociabili şi plăcuţi"! Aşa se şi explică succesul în gaşcă şi insuccesul la şcoală, unde cei silitori sunt numiţi şi trataţi ca "tocilari" sau "îmbâcsiţi"!

Nu uita, fetiţa mea dragă, proba calităţii noastre de om o dăm întotdeauna în felul în care ne raportăm la ce e mai bun cu noi în cel de lângă noi! Putem admira un VIP la TV, dar nu si pe colegul meu de bancă sau pe fratele meu!

Grea, grea povară invidia!

Caută în sufleţelul tău şi, dacă o afli, să o stârpeşti acum, cât e pui!

Cu drag şi respect şi încredere,

M. Siluana