Se vorbeşte mult despre durerea naşterii omului nou. Eu nu înţeleg, durerea o cunosc doar în trup şi nu în suflet... sunt încă omul vechi şi nici nu ştiu cum să devin omul nou. Singura certitudine este că omul nou trăieşte fiecare clipă cu Hristos, şi asta am înţeles tot din mesajele dumneavoastră.
Nu vreau să trec prin viaţă ca gâsca prin apă. Dacă îmi fac un examen sufletesc obiectiv realizez că nici întoarcerea la credinţa adevărată nu am făcut cu adevărat, sunt în mine mai multe jumătăţi de măsură, şi nu sunt singura aşa, care trăiesc în lume bucurându-se de toate lucrurile bune pentru trup (mâncăruri, haine, cosmetice), dar şi preocupându-se pentru suflet şi nu mai ştiu dacă e corect aşa.

În ceea ce priveşte trupul, dacă nu mă îmbrac elegant, nu ştiu cum zice lumea, că sunt dezordonată şi lălâie. Mă îmbrac elegant la o nuntă ceva, în rest în haine comode, dar simt privirea celorlalţi şi mă cuprinde uneori ruşinea că nu sunt şi eu elegantă ca altele, frumoasă ca ele, atrăgătoare ca ele. Se poate spune despre mine că ştiu mult prea bine copilăria, dar nu am învăţat să fiu femeie, căci nu am crezut că e important. Îmi părea mai important sufletul meu, dar nici sufletul nu am reuşit să îl schimb, să devin "omul nou" de care tot vorbiţi.

Mă ajutaţi să înţeleg ce e cu omul vechi şi cu omul nou şi cum mă pot schimba în sufletul meu?

Mulţumesc,

X