Ferice de tine Alex că ţi-ai pus întrebarea asta acum. După cum ai întrebat, pari tânăr şi ai avantajul să greşeşti şi să suferi mai puţin decât unii dintre noi, DACĂ intri pe Cale şi ţi-L faci prieten pe Hristos.
Am venit cu mult entuziasm să-ţi scriu, dar acum îmi văd neputinţa. Nu ştiu cum să-ţi spun, cum să-ţi explic decât că-i minunat să ai un prieten la care să apelezi ORICÂND ai nevoie. Cu puţin timp în urmă când prieteniile frumoase mi s-au terminat, când delicatesele nu mai aveau gust, când nici păcatele nu-mi mai hrăneau plăcut existenţa, am ajuns în disperarea în care am vrut să ştiu CINE SUNT EU.
Am crezut mereu în Dumnezeu, dar credeam nu din convingerea mea, ci din ce mi se spunea în jur. Simţeam că El există, dar amânam întâlnirea cu El pentru că mi se părea plictisitor să stau în biserică ore în şir, mi se părea absurd să cred că o să înviem, mi-era lene să fac metanii şi să mă rog, mi-era greu să postesc. Şi mă simţeam falsă dacă aş fi făcut astea. Atunci nu ştiam cine-mi da astfel de gânduri amăgitoare (tu ştii?).
Copil fiind, simţeam frica de Dumnezeu. Mai târziu în peregrinările mele printre cărţi protestante, am început să-L iubesc pe Dumnezeu. Am realizat atunci că de la frică am ajuns la iubire. Ceva însă era prea dulceag, nu era ceea ce căutam.
Am fost într-o căutare continuă vreo câţiva ani sănătoşi, fără măcar să ştiu că tot ceea ce căutam era aici aproape, în credinţa în care fusesem botezată. Cu toate că am strigat şi am plâns Domnului, ştiu că primul pas nu l-am făcut eu, ci El. Cât de mult ne iubeşte de ne arată iubirea Lui, cât de mult oare te iubeşte pe tine, de te-a făcut să-ţi pui întrebarea asta? Când mă uit la cei din jur care nu înţeleg încă ce înseamnă mântuire, la cei care se declară atei, evoluţionişti etc îmi dau seama şi mai mult de ceea ce mi-a dăruit mie, de ceea ce ne-a dăruit nouă, căci ne-am născut într-o ţară creştin ortodoxă. Ce minune mare pe care nu o înţelegem încă.
Înainte când citeam în cărţi despre sfinţi şi balauri, Adam şi Eva, mi se părea că totul este explicat aşa, ca noi să ne înfricoşăm şi să nu facem greşeli, exact cum făceau părinţii noştri când doreau să fim cuminţi şi care ne păcăleau cu ce se pricepeau. Azi, ştiu şi simt că totul a fost aşa cum este scris. Mai mult de atât, când dorinţa de mântuire creşte, pentru a şti ce vrea Domnul de la noi, începi să simţi la alt nivel. Nu am cum să-ţi explic. Trebuie tu să simţi asta prin spovedanie, prin împărtăşanie, prin capul plecat la rugăciune.
Orice durere, orice neplăcere, orice bucurie apare în viata mea, I-o duc Lui şi-I mulţumesc. Încearcă la fel şi tu, Alex. Cum să-ţi explic şi să-ţi arat cât de bine este să ai MEREU un prieten în care nu numai să ai încredere, dar care să nu te jignească niciodată, care să te ajute mereu, care să te iubească mereu. Nimeni niciodată nu poate găsi un prieten aşa de devotat, bun, blând, darnic, plăcut cum este El. Cu El nu dai greş în nimic. Fără El însă viaţa devine un calvar, o luptă doar spre cele materiale.
Fără El nu ai să-ţi faci prietenii adevărate niciodată. Fără El nu ai să fii cu adevărat fericit niciodată.
Fără El nu ai să-ţi poţi răspunde la întrebarea CINE EŞTI TU?
Eu te rog din suflet să încerci să spui de câte ori eşti în dificultate sau eşti bucuros: Doamne miluieşte! şi Doamne ajută!. Spune calm şi gândeşte-te la El. Caută-L în tot ce faci.
Încearcă Alex!
