Dragă Alex,
Acu' câţiva ani gândeam ca tine despre cei care merg la biserică. Nu am avut nici măcar curiozitatea să mă întreb dacă există sau nu Dumnezeu. Ateii sunt de o mie de ori mai buni ca mine, căci măcar au CREDINŢA că nu există Dumnezeu şi citesc tot ce le cade în mână pentru a-I combate existenţa. Şi să ştii că lor li se va revela Dumnezeu mult mai repede, pentru că în ei este o căutare necontenită a lui Dumnezeu.

Primul strigăt către El l-am făcut de nevoie, m-am simţit într-o bună zi aşa de rău, încât credeam că voi muri.

Cum nu iau de obicei nici un medicament, mi-am spus că dacă El există, mă va ajuta şi am început să invoc Îngerii să mă ajute. Când îi chemam, starea mea revenea la normal, frica că pot muri dispărea.

În câteva zile mi-am revenit, avându-i mereu în gând şi ascultând de foarte, foarte multe ori muzică compusă pentru Fecioara Maria – clasică, de diferiţi autori consacraţi.

Imediat cobora în mine starea de bine.

Apoi au apărut în viaţa mea tot felul de evenimente dureroase sufleteşte. Atunci am mers la Biserică prima dată şi am stat la Liturghie şi la slujbe de Maslu.

Nu ştiam nimic despre aceste slujbe, dar, spre uimirea mea, cobora în mine o stare de bine, căldură, putere, iar când ieşam de la slujbă, efectiv pluteam, aproape că mi se dezlipeau tălpile de pământ.

Apoi am simţit răspunsul Icoanelor din biserică. Este uimitor ce val de energie blândă, bună, te învăluie în câteva clipe. Icoanele sunt atât de vii!!!

Aşa că nu te mira când vei vedea cât de multă lume vine la biserică, începând cu drumul către şcoală sau serviciu, în zilele obişnuite. Iar în zilele de sărbătoare devin neîncăpătoare.

Să ştii că am practicat tot felul de şcoli spirituale, Qigong,Yoga, tehnica radiantă. Toate foarte atrăgătoare, cu multe informaţii şi rezultate bune de însănătoşire şi revigorare. Dar nu am simţit nicăieri, orice am practicat, IUBIREA şi CĂLDURA care veneau de SUS în inimă, fără nici un alt efort decât de a asista la o slujbă în biserică, de a privi câteva minute o icoană sau pur şi simplu de a spune "Doamne, ajută-mă!".

Nimic nu poate umple Sufletul nostru cu Iubirea lui Dumnezeu, vie, decât un gând bun către El. Cred că practica altor tehnici aduce o energizare a fiinţei noastre, dar nu este nici pe departe atât de vie şi copleşitoare ca Duhul Sfânt care coboară în noi. Nimic nu poate înlocui ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte printr-un simplu gând adresat Lui.

Încearcă!

Şi poate că ar trebui să întrebi pe câţiva oameni pe care-i vezi intrând în biserică, dintre care foarte mulţi tineri, pentru ce vin acolo şi ce obţin venind acolo.

Într-o zi, oricum, te vei întâlni şi tu cu acest miracol de toată ziua.

Ioana