Doamne-ajută Măicuţă!
După atâtea lacrimi scurse pe obrazul meu şi "murdărite" de atâtea necazuri şi dureri adunate în sufletul meu, m-am gândit să spun celor în mare păcat şi groază, câteva cuvinte simple, din suflet! "Nu sper altceva decât să vă îndreptaţi privirea chiar şi pentru 10 secunde spre cea mai apropiată icoană ce-o aveţi la îndemână şi să conştientizaţi că acea icoană poate fi oricând o "portiţă" de ieşire din lumea crudă şi cruntă a necazului, a iadului în care vă aflaţi cu siguranţă!" (dacă credeţi în ea).
Precum o pânză de păianjen atârnă greu la colţ de casă,

Aşa-i credinţa noastră ştearsă, în inima uitată!

Precum e firul ierbii în miez de primăvară,

Cu miros tânăr şi culoare vie

Aşa vrea Domnul să ne fie CREDINŢA noastră, călăuză-n viaţă!

A slăbiciunii fire, o şoaptă-n gânduri vine

Şi-ncet ea mă reţine, uitarea îmi revine!

Încerc neîncetat la Tine să m-apropii

Dar viaţa-mi-e un păcat, dorinţele mi-s ochii.

Dar inima trezită nu poate-n veci să doarmă

Şi glasul tău Fecioară în suflet îmi tresaltă.

Tu, Maica mea, nu vrei ca să ne laşi!

Şi mâna ta prea dreaptă o-ntinzi printre vrăjmaşi.

Tentaţii dulci ce-n "moarte" ne scufundă,

Ne-arată faţa oarbă a dulcelui moment,

Dar mâna Ta Fecioară rămâne permanent

Liman preaînflorit, o oază în deşert!

Aseară aveam lacrimi în ochi! Mi-am zis că la ora aceea mulţi lăcrimează din diverse pricini. Îndeosebi de "ROBIA" păcatului malahiei! De aceea am şi scris aceste câteva rânduri! Nu din mândrie, nu din îngâmfare, ci pentru că mi-am promis că voi încerca, după putere, să dau un sfat, o vorbă, orice, tuturor celor "înşelaţi" de vrăjmaş! Fraţilor, există vrăjmaş! Altfel nu cădeaţi! La fel nici eu n-o făceam dacă credeam! Dar există şi Maica Fecioară Maria Sfântă! Rugaţi-vă la ea! Vă promit că nu o să vă lase! Pe mine nu m-a lăsat! Dar pentru asta, trebuie să cred în ea ÎN FIECARE ZI, S-O CHEM ÎN FIECARE ZI ÎN RUGĂCIUNE, să mă cert pe mine însumi când mă îndoiesc de puterea Ei! Să lupt împotriva imaginilor care mi-au "copleşit" sufletul şi mintea, care mi-au convertit creierul! Vă spun, mulţi ani am plâns, mulţi ani m-am privit cum mă "autodistrug", dar nu făceam nimic concret deoarece, cel mai grav, "păcatul devenise obişnuinţă, parte din viaţa mea, din obiceiurile mele, din trăirile mele"! O să fiu cât mai scurt, deşi, vă spun, aş putea scrie o carte întreagă despre toate acestea pentru că le-am trăit pe propria MEA piele! Am aproape cincizeci de zile de când n-o mai fac şi mă simt atât de bine! Evident, nu sunt vindecat, DECI NU dau sfaturi de "vindecător", de doctor! Din cauza nerespectării "tratamentului" oricând pot cădea! De aceea, ispitele există, mă pândesc la colţuri, oriunde! Dar luptaţi!! Îmi vine în minte acel pasaj cu o persoană ce suferea cumplit (ca mine îndrăznesc să zic) din cauza "păcatului contemporan şi tolerat" afirmase: "sunt în fundul iadului"! Mi s-a rupt inima de durere! L-am înţeles imediat, pentru că şi eu eram undeva pe "aproape"! şi acum mă gândesc "Oare ce face, oare e bine?!" Nădăjduiesc că e mai bine şi că şi-a luat inima în dinţi şi a început să lupte ÎMPREUNĂ CU DOMNUL, nu singur! Eu, singur, am încercat să lupt! Dar, fără rugăciune, fără nimic CONCRET, NU AM REZISTAT decât două zile maxim! Impropriu zis "rezistat"! Deoarece şovăiam permanent şi eram cu gândul numai la "acele imagini"!!! Evident în primele zile ale "pocăinţei", ale hotărârii suntem mai râvnitori, mai atenţi! Atenţia, vigilenţa scad uşor apoi (întocmai cum păleşte şi credinţa), însă, fiind "treji" vom observa acest lucru şi ne vom "reînarma"! Rugăciunea, biserica, un anturaj pe măsură, fără imagini "ameţitoare", fără glume cu substrat sexual, fără atingeri "fine" cu prietena, fără "cugetări" la diverse episoade picante din trecutul "glorios", şi însoţirea permanentă a rugăciunii minţii!! Să nu credeţi că vă vorbeşte un sfânt! Eu nu pot nici să-mi potolesc mândria şi gândul că sunt drăguţ şi că fetele sunt înnebunite după ochii mei albaştri, d-apoi să respect cu desăvârşire acestea! Dar mă chinui, uneori mă cert, îmi impun! Altfel nu merge! Ştiu că sunteţi de aceeaşi părere! Păcatul acesta are aproape aceleaşi etape, "trăiri", comportamente la toţi, ca dovadă clară că nu e decât un vicleşug al vrăjmaşului, o înşelare, "o manipulare"! De ce se asociază aşa de bine cu mânia, trândăvia, lenea? Pentru că numai aşa diavolul ne poate ţine conştiinţa adormită! Ne îmbată cu plăceri virtuale, cu iluzii! Şi apoi ne înăbuşă sentimentul de regret, de mânie, de durere (mă refer după săvârşirea acesteia)! De ce acest sentiment ulterior? Pentru că firea noastră (creată de Dumnezeu) conştientizează "involuntar" că nu asta e menirea noastră pe pământ, că e un fapt cumplit! Nimeni dintre "îmbrăţişătorii" şi "susţinătorii" acestui păcat nu mai (ne) poate contrazice că lucrurile stau altfel! Mă refer la zvonurile, opiniile conform cărora, acest păcat ar fi în regulă !Greşit! Greşit! Le-aş da peste nas!

Haideţi să fim conştienţi că nu putem scăpa decât cu o adevărată "terapie"! Schimbarea trebuie să se producă pe toate planurile: comportamental, relaţional, culinar, social, religios, educaţional, şcolar, familial etc.!! Evident mult mai puţină carne; un control al mâncărurilor (necondimentate)! După ora opt seara cât mai puţină mâncare, lichide ( pentru a nu apăsa pe vezica urinară şi astfel pentru a nu se produce starea de excitaţie la bărbaţi -aşa ştiu că e-). Rugăciune zilnic, Spovedanie cât mai des! Păstrarea gândurilor cât mai curate! POATE SUNA CA O REŢETĂ de bucătărie, îmi pare rău dacă aşa las impresia, dar în fond sunt nişte reguli şi trebuiesc respectate! Mândria, nerespectarea, non conformismul aduc în starea asta (de totală iresponsabilitate)! Să încercăm să "greşim " cât mai puţin în toată această luptă pentru a nu da ocazii diavolului să ne răpească iar! El nu a fugit, ca dovadă a ispitelor ce încă le mai am şi le voi mai avea multă vreme, dar în tot acest timp şi Domnul va fi cu noi! Înainte eram singuri, acum este şi El cu noi! Ascultaţi ce vă spune duhovnicul (dacă nu aveţi unul, fugiţi degrabă, chiar în ziua aceasta şi vă căutaţi unul)!

Să ascultăm ce ne spune şi Maica Siluana, contează mult!

Mulţumesc, Maică!

Sergiu