Genunchii-mi-si mişcă ochii minţii frenetic. Caută cu înfrigurare dalele înguste ale bisericuţei arhiepiscopiei olteneşti: le e dor! Mi's departe.

Probabil că şi ţie îţi e dor, te aud: "Ce door, fetiţa mea. Vreau acasă."

Inima proprietate personală nu vrea acasă, zice că este şi coboară în genunchi, îi pleacă înaintea minţii care se chinuie să facă asta de zeci, sute şi mii de zile: ani!

Ce poate să facă în fond mintea fără Duh? Nada, nimicus, zero-barat, nniente! Sau da, poate să se mintă şi să creadă că e nemaipomenită, până când descoperă balonul de săpun: mortul-viu al fi-ului, şi devine trist.

Mamă, mi-e dor de Domnul!

Da, i-am spus şi Lui urmând firescul: rugăciunea; descopăr astfel că dorul nu poate fi umplut decât, într-adevăr, cu Dor.

Nimic special în dimineaţa asta, gândeam: începe postul şi io mi-s nervi, o căruţă de nervi. Ce început bun!, am adăugat sarcastic.

În dimineaţa asta vreau ca iubirea să ajungă la mine vie, am nevoie de căldură, umană, îmi spuneam. Mi se părea "spart" să plec genunchii, să încep să mă rog. Cum să-mi dea rugăciunea o mână care să mă mângâie pe creştet şi o voce care să-mi spună atât de carnal: te iubesc!? În criză mare fiind, mi-am zis: ce-ar fi să-i deschid Domnului o căsuţă electronică, un e-mail? L-am privit pe fugă, goală, şi mi-am zis: da, o adresă de e-mail ar fi chiar bună, vorbirea devine "directă" iar dialogul parafat. Şi s-a apucat Ionescu de scris. Paginile goale, de care se teme atât şi pe care nu crede că are cu ce le umple când redactează esee, şi-au urmat firescul colorând rând după rând, reînviind parcă, mortul rătăcit în albul din neant. Cuvintele vioaie au fost uşor, uşor acoperite de Căldura ce a coborât în "conversaţie" luând forma palmei pline de iubire! Ce creştet! Ce carnal! Ce palmă! Ce vis! Who cares about what human being gives? Ones more You were the one who showed me what You can do when I am looking, asking, crying after You.

Nevoia de iubire s-a materializat!

Voiam să simt umanul, voiam căldură. Descopăr astfel şabloanele în care mă scald; văd aşteptările care se raportează aproape strict la mimetism. Minunea din rugă m-a transformat într-un wow continuu!!! Ce e rugăciunea? Are etape şi forme? E trup?... Sau e vis?

"Lasă-L să lucreze!"

Cine strigă?

"Trust Him!", se aude iar.

Lăsaţi-vă condusă, Rigiditatea Noastră: trosnesc bodogănind articulaţiile din adânc.

Inima din genunchi mângâie durerea şi descopăr o nouă faţă a cruntului, transformarea lui: e Iubire!

Îndoaie-te Ionescu, te fă gumă, şi mai mult de atât: ruga continuă, fii paralelă Lui. Şi vei sfârşi precum orice paralelă: la plus infinit te vei întâlni cu Iisus (Informaţie furnizată de L.: o teoremă confirmă asta). Minunile pe care le iubeşti atât vor deveni cotidianul de care nu te saturi niciodată, rutina: concept transformat la rândul lui în Iubire, şopteşte neVăzutul.

Frica e acolo tot timpul. Da, o car în spate, nechez precum o iapă în călduri, mă zbat şi ţip: vreau să mă dezbăr de tine, frică! Pasând înăuntru, te descopăr parcă prea adânc. Ce fac? Ce fel de lume a fost cea în care am răsuflat până acum? Sexualitatea-mi strigă: "m-ai ţinut ascunsă, pitită, m-ai renegat tăcând". Răcneşte: "Vreau să trăiesc! Tu însăţi ai văzut că nu poţi exista fără mine: mă renegi, te reneg; nu exist, nu exişti!"

Wow!

Obrăznicia propriilor genunchi, îndrăzneala lor, mă surprinde, sexualitatea-mi de asemenea. Plec gene peste gene, călătoresc, merg până Acolo, zbor să Te găsesc. Mi-e foame şi dor! Vreau acasă. Mă zbat şi ţip: vreau să ne găsim. Mi-e dor de întâlnirea noastră Vie!

Mi-e dor de Tine, Doamne!

Ce dor!

Orbecăi prin întunericul dinlăuntru. Până acum m-am jucat de-a v-aţi ascunselea cu mine, Doamne? A venit vremea ridicării vălului, pogorârii în neant?

"SUNTEM de ceva vreme ACOLO, copila mea!"

Doamne, ce plin! Ce bine să te Aud, Văd, Amuşin, Pipăi şi Am!

Începe postul!

Câtă bucurie să ştiu că pot să te aştept pe Cale, să revii, mai nou ca niciodată. E sărbătoare în curând, sărbătoare! Singurul cadou pe care-l vreau acum e rugăciunea! Adidaşi, rucsaci, cercei de aur, lanţuri, aparate sofisticate de fotografiat, sunt poveste de spus nepoţilor sub brad; poate totuşi o plimbare la Disneyland? Hihihiii........ da, mă amuz puţin de mine. Deci, mai vreau şi altceva.

Post şi rugăciune: bucurie!

Ar fi crezut vreodată Ionescu că are să se bucure că intră-n post? C'mon! Definitely not!

Te întâmpin, Doamne, cu post şi rugăciune şi te rog: dă-mi putere să mă ridic atunci când cad, risipeşte Tu ceaţa când se aşează. Învaţă-mă să fiu! Ascultă-mi dorul dinlăuntru, fă-mă Dor! Rugăciunea e râu ce icneşte din gene plecate sfios în faţa mult prea puţin definirii Tale.

Deloc demult, Crăciunul însemna succesiune de cadouri de Sfântul Nicolae, de ziua mea şi ziua Ta. În fapt, Tu aveai trei zile, zile în care colindam, la propriu, necunoscuţi, ştiuţi, persoane dragi, sau foarte dragi, dar nu Te colindam pe Tine, Doamne. Mă bucuram de Tine fără Tine. Cadouri gârlă, masa plină, gol inside. Ce lipseşte, cu ce se poate umple golul pe care-L trăiesc? Mintea, cu inima, cu tot ce sunt, cântă la unison: va fi sărbătoare, Sărbătoare! Se va naşte prunc, ca să mă nască! Singurul cadou pe care mi-l doresc cu tot ce sunt e rugăciunea. Auzi-mi, Doamne, ruga şi fă-o Rugă! E tot ce vreau! Ştii că nu mă interesează altceva. "Ce-ai zice totuşi, Ionescu, de un bilet până în parcul de distracţii Disneyland?"Hai, hai!

Ştii că respir,

deşi n-aş vrea,

ştii că mănânc,

deşi n-aş vrea,

ştii că ştiu iubirea... şi n-o împart,

ştii că sunt fiică!

fără să fiu în fapt.

Sufletului meu îi e sete de Tine, ţipă: Doamne, vreau să devii io, să nu ne mai despărţim nicicând. Da, vreau acces la rugă neîncetat! Te rog: Fii una cu Ionescu, fă-mă noi! Tată, parcă mă vizitează disperarea: un an, nouă luni şi douăzeci de zile! Facă-se voia Ta!

Gargară?! "Viaţa, bate filmul!"?

În cazul de faţă: bate viaţa scrisul?

Fii binecuvântat lăuntru sfânt!

Fii binecuvântat în noi, Doamne!

Voiam să vorbesc despre gestionarea proastă a setei de scris ce izvorăşte parcă din mult prea adânc, apoi de dorul care a dat năvală: "să zici şi de mine, să zici şi de mine, că mi-i aşa de doooor de mâmuţa mia". A venit mai apoi raţionalul şi-a argumentat: "nu, nu poţi să vorbeşti despre scris: e mândrie, nici despre dor, pentru că ştii că e, dar nu tocmai, mama ta"... ce-mi pasă în fond de toate astea? Mă-ntreb acum: pe cine leg la gură de fapt? Mă sabotez singură tăcând? Da!

Mă lupt tacit, aproape permanent, cu vechiul din lăuntru. Sabotez noul? Binecuvântarea prezentă face însă din lumina de neon soare, din somn prezenţă vie, dezleagă limba, decontractează muşchii. Eliberează mintea care îşi amuşină vioiciunea şi strigă: libertateee!

FII BINECUVÂNTAT, în noul şi vechiul din noi, DOAMNE!

FII BINECUVÂNTAT în libertate!

Deschide mai apoi dialogul ca şi când ar fi pentru prima oară prezentă la şcoală: se exprimă! Revolta, la rândul ei, e bucurie: bucuria de a fi aproape permanent cu Domnul. Incredibil cum funcţionează!!! De data asta nu mai tac!

Ce e în fond frica?

FII BINECUVÂNTAT, în adâncul de frică din noi, DOAMNE!

Maica mea, citind ieri răspunsul la "Darul de Crăciun" am realizat cum Domnul coboară până în vârful buricelor degetelor, cum se aşterne în fiecare rând, cum ajunge până în cea mai firavă urmă de materie ca să dezvolte frânturile de gând. Le depozitează mai apoi în mine şi, când vine vremea, le revarsă în elecronic, sau hard copy- în funcţie de caz.

FII BINECUVÂNTAT, în cutiuţa dinlănutru, DOAMNE!

Da! Asta sunt: depozit! Depozit cu minunile cotidiene ale Domnului. Recitind mesajul pe care ţi l-am trimis zilele trecute, maica mea, m-am trezit spunând: Doamne, tu ai scris asta; eu nu aş fi putut! Fiecare firicel din spus mărturiseşte purismul şi admiraţia faţă de cum lucrezi, Doamne: one hundred percent!

FII BINECUVÂNTAT, în suta de mai sus, DOAMNE!

Cel mai adesea "flash-urile" vin în timpul rugăciunii. Am observat asta de-a lungul timpului, maximele mă găsesc în pat, dimineaţa devreme, înainte de-a mă trezi de-a binelea, sau cel mai adesea în timpul rugăciunii. Iniţial am privit ideile care dădeau buzna, ca pe un factor disturbator, mai apoi am realizat că a nu scrie însemna practic a refuza dialogul.

FII BINECUVÂNTAT, în îndărătnicia şi rigiditatea propriilor articulaţii, DOAMNE!

FII BINECUVÂNTAT, în dialog!

Ce vreau de fapt? Să mă vaiet de lipsa de timp acoperind astfel dorul? Da, nu ştiu cum să împac şcoala cu dorul dinlăuntru ce se cere aşternut. Nu mă mai tem că aş putea confunda dorurile: aşa cum ştiu dorul de tine, ştiu şi dorul de El. Iar dorul de tine, obraznic din fire cum îl ştii, a dat o raită până în Canada, nu te-a găsit, şi s-a întors: o dată, şi încă o dată, şi tot aşa, ca prostul, având fusul orar inclus în pachetul din călătoria dus-întors, ca supliment. Îi era greu să admită faptul că mama e acasă, iar el nu.

FII BINECUVÂNTAT, în ameţeala din vis, DOAMNE!

FII BINECUVÂNTAT, în dor!

Să stau la coadă? Sunt şi alţii la rând? Da, ştiu ce spui. Sunt fericită însă de întâlnirile aşa-zis neplanificate pe care le avem. Mintea şi sufletu-mi rememorează miracolul trăit deloc departe: miracolul cămăşii albe vătuite instant, în rugăciune, de focul dorului din tine.

FII BINECUVÂNTAT, în misterul flăcării aprinse ca răspuns la dorul călător, DOAMNE!

Da, mi-am amintit ce am trăit într-o seară, de curând, când dorul m-a băgat direct şi hotărât în sinaxă, în camaşa albă de noapte, de la tine. Doamne, ştiu! Am spus că aştern bucuria fiului în trei, în mai mult de trei răzleţe cuvinte. Ajută-mă, te rog, să pot.

Pierdută parcă, citeam, tot ieri, ce îmi spunea L. pe mess: "mi-e dor de tine muuult". Am văzut în asta dorul ei nesfârşit de Domnul, pe care omul vechi l-a învârtit şi s-a trezit în faţa lui Ionescu ameţit de cercul vicios în care valsează.

FII BINECUVÂNTAT, în cercurile viiciose în care mă scald fără Tine, DOAMNE!

M-am întrebat dacă dorul lui L. este aplicabil şi în cazul meu. Şi iar mă minunez de cum lucrezi, Tată! Nu demult, te rugam să faci puţină lumină în această privinţă şi mi-ai arătat foarte repede cum stă treaba.

Dacă până acum amuţeam în faţa mărinimiei Tale, acum sunt activă, iar o bucurie zglobie ţopăie prin fieştecare por. Mă-ntreb: e cumva o "perioadă de bine" sau ca de obicei fluctuaţie? Ştiu prea bine ce e?

Da, tot ce îndrug io, tu ştii atât de bine, mamă.

FII BINECUVÂNTAT, în "perioadele de bine", DOAMNE!

FII BINECUVÂNTAT, în tot ce descopăr că suntem, DOAMNE!

FII

BINECUVÂNTAT,

DOAMNE!

în MAICA MEA SLABĂ ŞI DRAGĂ,

TE IUBESC! B