Şi mama a plâns când a citit

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă dragă,
Răspunsul m-a emoţionat foarte tare... îmi dau seama încă o dată cât de mare este puterea lui DUMNEZEU. Vreau să vă spun că şi mama a plâns când a citit, a fost o surpriză pentru ea, mai ales că în perioada aceasta se simte foarte rău, primele luni... nu vreau să vă reţin, vreau decât să vă mulţumesc pentru bucuria pe care mi-aţi făcut-o! Acum nu este momentul să vă vorbesc despre problemele pe care le am, DUMNEZEU le va rândui pe toate cum ştie EL mai bine. Vreau să încerc să vin şi eu la întâlnirile cu dumneavoastră, vreau să vă cunosc personal, deşi acum când recitesc răspunsul, simt că vă cunosc de o viaţă. Şi vreau să încep şi seminarul: Să ne vindecăm iertând, sper să îmi dea Bunul Dumnezeu puterea aceasta, să merg înainte orice ar fi, dar mai ştiu şi că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, noi Îl părăsim pe El. Îmi doresc să nu îi dezamăgesc pe ai mei părinţi, pentru că acum fac cele mai mari eforturi să mă susţină, financiar şi moral. DOAMNE, AJUTĂ-NE PE NOI TOŢI SĂ GĂSIM CALEA CEA DREAPTĂ!

Vă sărut mâna, măicuţă, vă mulţumesc!

DOAMNE AJUTĂ!

Alexandra

Vă îmbrăţişez pe amândouă, pe toată familia şi pe tine, copil drag, te strâng în braţe şi te rog să mă crezi că şi eu plâng de emoţie! Ce simplă ar putea fi viaţa noastră dacă am fi mereu cu Domnul!

Curaj, om drag.

Ne rugăm pentru voi!

Te aştept la seminarul de pe site, la început, şi când va rândui Dumnzeu şi faţă către faţă!

Cu deosebit respect,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar