Măicuţă Siluana,

Vă salut cu cea mai mare căldură şi vreau să vă mulţumesc pentru seminarul on line. Terapia m-a ajutat foarte mult să depăşesc depresia şi acum sunt mai împăcată cu mine, cu viaţa, cu cei din jur. Am învăţat că dragostea înseamnă răbdare, empatie şi mai ales umilinţă; înseamnă să nu-l condamni pe celălalt pentru greşelile sale, ci să-i dai răgaz să înţeleagă el însuşi că a greşit, ca sufletul său să poată să fie salvat. Se pare că am reuşit să-mi înfrâng temerile şi să nu mai fac o dramă din suferinţele şi neîmplinirile mele, chiar dacă exacerbez suferinţa la rang de dimensiuni cosmice, de absolut. Am înţeles că suntem ipocriţi în relaţia cu Dumnezeu, că-L uităm aşa de repede când viaţa e bună şi lucrurile merg bine, dar şi mai cu seamă am înţeles că o "asemenea" uitare ne aduce imediat în neputinţă şi suferinţă. Oricât de bună ar fi viaţa cu mine, rămâne totuşi în sufletul meu acea durere, acea nostalgie a îndepărtărilor, acel dor nebun pe care nici măcar lacrimile nu reuşesc să-l stăvilească. E dorinţa de a-L atinge pe Dumnezeu, de a-I simţi IUBIREA, OCROTIREA şi IERTAREA. Dar până atunci am învăţat să mă iert mai întâi pe mine, apoi pe cei care m-au rănit şi pe cei ce mă rănesc. Îndemnul meu pentru toţi cei ce-şi simt inima împietrită este să alerge la Domnul, să nădăjduiască în El şi să I se închine. Nu este nimic în lumea asta care să merite să-ţi pierzi sufletul!!!

Iulia