Nu este de competenţa mea să dau sfaturi, mai ales unor persoane care aleg să "facă totul" pentru a-şi împlini o dorinţă sau o nevoie, dar îţi pot împlini rugămintea spunând ce cred despre asta.

Din lunga mea experienţă, omenească şi duhovnicească, am constat că, ori de câte ori "forţăm mâna" vieţii pentru a ne împlini o cerere, ea, viaţa, ne cere un preţ şi anume acceptarea şi asumarea responsabilă a consecinţelor ce urmează, în mod firesc, acestei forţări. Chiar şi atunci când Mâna pe care O forţăm este Dumnezeu, viaţa îşi cere acest preţ! De ce? Pentru că, acolo în logica viului, anumite evenimente pot sau nu pot avea loc, conform informaţiei şi puterii care guvernează evenimentele la acel nivel. Pronia divină asigură menţinerea acestei logici în graniţele firii dar, cu respectarea libertăţii voii umane, singura putere care poate călca legile scrise prin creaţie în firea lucrurilor. Asta se numeşte responsabilitate şi numai omul a fost dăruit că aceasta, pentru că numai omul este partener liber de dialog cu Dumnezeu Creatorul şi, ca urmare, numai el e chemat să de răspuns de cele pe care le-a creat sau distrus fie şi numai prin simpla sa fiinţare. Când omul pricepe această taină a sa, nu mai poate fi obsedat de a avea, ci doar de a fi partener demn al Acestui Dumnezeu Care i-a dat creaţia pe mână şi de a se bucura cu Bucuria Lui! Atunci omul nu mai este sub lege, ci în harul Adevărului şi Adevărul îl face cu adevărat liber! În afara acestei realităţi omul va continua să fie un copil care tot bagă mâna în foc şi se arde şi se supără pe Dumnezeu că de ce a făcut focul arzător!

Cine are urechi de auzit, să audă!

Cu drag şi nădejde în Bucuria cea sfântă,

M. Siluana