Maică, ce bine e cu Domnul!
M-a adus în pragul în care aș fi vrut să mă arunc în altceva, să fac ceva, orice altceva (să mănânc ceva, să ascult muzică), și pe măsură ce treceau minutele simțeam că orice aș face, fără El nu mai pot. Și atunci m-am oprit și I-am spus asta, că fără El nu pot. Și parcă ceva s-a întâmplat, dar nu chiar deodată. S-a mișcat ceva, așa, ca o balama ruginită unsă cu ulei și am simțit că pot alege și că nu mai sunt blocată în tristețea mea. Și am ales și am zis „Uite, Doamne, nu mai fac nimic fără Tine. Și vreau să fac totul cu Tine. Uite, și când îmi citesc e-mailul, și când ascult o melodie, și când vorbesc, și când fac cea mai mică mișcare.”. Și nu am zis-o ca pe o promisiune. Pur și simplu am ales asta acum. Și Îi simt, Maică, prezența. Și Îi spun: „Doamne, Tu știi ce tristă aș fi dacă nu te-aș mai simți așa, deodată!”. Și știu că știe. Și mai știu că nu El mă părăsește, ci eu Îl părăsesc sau părăsesc locul din inima mea în care este El, alegând să fac eu ceva SINGURĂ, adică fără El.
Irina