Cum am putea sublinia mai bine importanța poruncii acesteia a Decalogului?... Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție. (Iesire, 20-12)
O idee complet nouă pentru mine primesc de la Părintele Rafail Noica. Părintele spune atât de clar: copilul se trage din părinți, nu la trecut, s-a tras, ci la prezent, se TRAGE: energia vieții care ne vine de la Dumnezeu ne vine prin părinți, indiferent cât de păcătoși sunt, morți sau vii, și de aceea trebuie să ne cinstim părinții și străbunii, mamele și tații. Așa a făcut Dumnezeu lumea. Atât de clar și de important: în ura față de părinți se ascunde moartea, tăierea de la Izvorul Vieții. Neiertând părinții, copilul se zbate într-o neputință incredibilă. Legătura cu părinții trebuie întregită. Vai celor abuzați de părinți, că acolo răuvoitorul a pătruns adânc la însăși rădăcina vieții. De aceea, noi toți cei abuzați într-un fel sau altul de părinți, avem nevoie să iertăm încetișor, încetișor... Doamne, binecuvântează-ne pe noi și pe părinții noștri! Pune iertarea așternut inimilor noastre și calcă, Mântuitorule, cu biruința Învierii moartea și păcatele din noi, dându-ne dezlegare cu dragostea și mila Ta, amin.
C.
Mulțumesc mult,
Om drag, pentru scurtul, dar zguduitorul tău mesaj! Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut născând în Sfânta lui Biserică fii care ne devin Părinți pentru a ne călăuzi pe Cale. E aici marea Taină a Bisericii, a lui Dumnezeu Viu și lucrător cu omul până la sfârșitul veacurilor: aceea de a ne fi oferit nașterea din nou, nașterea din apă și din Duh, nașterea în Hristos Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului.
Citim în Sfintele Evanghelii că Dumnezeu Fiul le spune, uneori, ucenicilor Săi: fiilor, fiică... El, Fiul, devine Părinte în relația noastră cu El. De aici, și noi, cei ce îndrăznim să ne asumăm până la lucrare Taina înfierii în Fiul, avem putința și porunca să devenim părinți în El, celor pe care ni-i încredințează pe Cale, chiar dacă aceștia ne sunt părinți după trup.
Iertarea părinților noștri, binecuvântarea lor, ne vindecă sufletul și face iarăși posibilă lucrarea poruncii cinstirii lor și a iubirii cu „iubirea (agape) cu care ne-a iubit El” mai întâi.
Și, mergând mai departe cu gândul Părintelui, nașterea noastră în Hristos nu este ceva ce a avut loc, la Botez, ci o altoire ca vlăstarul pe viță și o veșnică tragere a sevei de Viață din El. Trăirea Botezului este viața noastră și asta înseamnă o trăire din și în Izvorul Vieții Care este Domnul. Această tragere este împlinirea făgăduinței Domnului făcută ucenicilor, și nouă, că „pe toți îi va trage la Sine” (cf. Ioan 12, 32). Din puterea și înțelegerea pe care le primim prin această naștere putem să împlinim, să lucrăm mereu și mereu mai profund, porunca aceasta a Decalogului. Numai cu această putere putem să-i „urâm”, să ne lepădăm de ei, să-i iubim mai puțin decât pe Domnul, fără a înceta să-i cinstim întocmai cum ne cere Domnul în porunca Lui dătătoare de viață!
Cu drag și recunoștință,
Maica Siluana