Măicuța mea dragă,
Azi am continuat ce am început ieri sau nu știu când. Mă minunez de sufletul meu, cum nu primește decât treptat niște lucruri și înțeleg acum cum se poate ca oamenii chiar să nu vadă și să nu vrea să lucreze la propria lor vindecare chiar atunci, în momentul în care altcineva vede și i se pare evident ce ar trebui să facă pentru a ieși din vâltoarea în care sunt. Ieri am crezut că-mi plâng o alegere greșită din viața mea, că mă împac cu ea, în sfârșit. Și dimineață, în timp ce făceam liturghia lăuntrică, mi-am dat seama că am făcut mai mult decât atât. Am ieșit din a da vina pe Dumnezeu pentru că nu 'm-a vrut', așa cum am crezut eu în toată această perioadă. Am avut acel 'vezi?' blând și bun recunoscând că de fapt eu nu L-am vrut și, în ciuda acestui refuz, viața mea a fost binecuvântată. A fost binecuvântată în ciuda tuturor tentativelor mele de autosabotare. Dumnezeu mă iubește mult mai mult decât aș putea înțelege eu vreodată.
Ieri am fost 'închisă' toată ziua în plânsul acesta, fără să înțeleg de ce nu 'primesc' nici un răspuns. De ce, dezgropând acele lucruri, asta nu mă eliberează de ele. De ce, rugându-mă, nu primesc mângâiere. De ce nu mă pot ierta. Spre seară, m-am liniștit, acceptând că poate mai e ceva de scos și am început să intuiesc că sunt unele situații în care lucrurile nu se pot dezveli decât treptat, nu pentru că le-ar ține cineva secret, ci că nu le pot 'duce'. Iar acum, inima mea e bucurie. Și iubire. Și recunoștință.
Bucuria pe care o trăiesc acum îmi înlătură și toată îndoiala pe care o am uneori că ar fi un lucru psihologic, o autosugestie. Nu e bucuria aceea, exaltată. Nici nu știu cum să explic. E dragoste și e în inima mea.
Sărut mâna.
Mulțumesc pentru rugăciuni și vă iubesc cu iubire din asta de la Domnul,
Cr.
Fetița mea iubită,
Da, nu putem „duce” deodată ce ne dă Domnul!
E nevoie mai întâi să ne lepădăm de noi, de povara noastră, a alegerilor noastre, a păcatelor noastre, a convingerilor și așteptărilor noastre, și apoi să luăm „povara Lui și Jugul Lui”!
Liturghia lăuntrică este deodată o lepădare de ale noastre, pe care I le oferim Lui și o primire a Lui!
Te îmbrățișez cu recunoștință,
Maica Siluana