Sărut mâna, Maică!
Dacă Dumnezeu nu e supărăcios atunci cum e cu „mânia” lui Dumnezeu, de zice un cuvânt din Biserică că avem nevoie de Maica Domnului să se roage să „îmblânzească pe Stăpânul”? „Nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi”. Când se mânie Dumnezeu, adică pentru ce? Şi, mai ales, de unde ştie omul că Dumnezeu nu e mânios pe el, ci îl mai rabdă?
ABC
Dragă ABC,
Mânia lui Dumnezeu, este puterea Lui lăuntrică de a-și înfrâna mila și de a ne lăsa să trăim consecințele păcatului, ca să putem alege bucuria și libertatea în cunoștință de cauză! El nu e supărat pe tine, ci suferă până la moartea pe Cruce că nu vrei să alegi Viața, pentru niște plăceri așa de meschine ca cele aduse de păcat. Nu te disprețuiește, ci te prețuiește și te așteaptă cu drag să te înduri să te lepezi de păcat și să-L primești pe El și Bucuria Lui!
Când Îi cerem lui Dumnezeu să nu ne pedepsească cu mânia Lui, Îl rugăm, de fapt, să nu ne lase la mintea noastră, ci să ne ajute, chiar cu forța, să ne mântuim. Dar câți cer asta? Sau câți știu ce cer?
Și mânia nostră, prin creație, este tot o putere lăuntrică prin care putem birui înclinația spre rău datorată atracției către plăcerea senzuală și repulsia față de durere, fie ea și dătătoare de viață. Din păcate, o folosim în afară, îndreptând-o împotriva celor care nu ne fac voia și proiectăm asta și pe Dumnezeu, făcându-L după chipul nostru, la sugestia diavolului.
Știe omul că Dumnezeu nu e mânios, ci îl rabdă, după faptul că nu e omorât și nici pedepsit când face păcatul. Dimpotrivă, i se permite să simtă plăcerea râvnită fără milă față de sufletul său și să alerge mai departe după ea până se satură și de ea și de consecințele ei. Iar celor care nu se satură, le oferă și în ultima clipă a vieții șansa de a se întoarce și a primi iubirea Lui cea îndelung răbdătoare..
Cu dragoste şi rugăciune,
Maica Siluana