Vreau să mărturisesc din tainele sufletului meu. Spre Slava lui Dumnezeu! M-a copleșit cu prezența Sa blândă, duioasă, grijulie, iubitoare pe mine, om covârșit de păcate și patimi. Ajunsesem să fiu ca acel slăbănog de la fântâna Siloamului (dacă nu greșesc) care stătea de 38 de ani și nu avea om să-l arunce în scăldătoare după tulburarea apei de către înger.
Așa am fost, și cu cât s-au prăbușit în mine vechi obsesii și vechii încrederi amăgite în forțele mele, în puterile mele cu atât m-am simțit mai îmbrățișată de dulceața iubirii divine. O simt, o trăiesc, o sorb ca pe o boare de vânt în deșertul Sahara.
Toate să cadă în ruine înaintea Lui și orgolii, și idei negative, obsesii, orgolii, încăpățânări: toate, ca să fiu goală pe dinăuntru și să vină Domnul să mă ia în brațe. Am observat că uneori cad în ale mele vechi rutine și-L simt că stă lângă mine și așteaptă momentul când să mă las iar în voia Lui și atunci vine și îmi umple golul și-mi umple viața și sufletul. Mare și minunat ești, Doamne!
Dumnezeu m-a lăsat ca anul trecut, 2009, să fie plin de suferință, suferință nu de la El, ci de la mine ca să îmi gust din plin neputința și să ajung la străfunduri și să înțeleg că Dumnezeu e unica salvare, că eu fără Dumnezeu sunt ca un copil pierdut încercând să găsesc lumina. Dar lumina a venit la mine din milă și iubire căci nu găsesc să fi făcut eu ceva ca să primesc această vizită neprețuită.
Doamne, ce bun ești!
Cu dor mult (un dor mic uitat),
Momo
Draga mea Copilă,
Sunt tare bucuroasă să-ți aud cuvintele de acum, și recunoscătoare Domnului că nu te-a părăsit când te-ai lepădat cumva de El acuzându-L că nu face nimic deși ești la capătul puterilor.
DA, Dumnezeu e bun și milostiv, și răbdător, și nu pleacă de lângă sufletul rănit până ce acesta nu învață să primească mângâierea și vindecarea Lui. Dar dacă sufletul care a primit mângâierea și s-a luminat, o dată cel puțin, îndestul pentru a putea alunga apoi orice gând de îndoială, alege, la cel mai mic necaz, să se revolte și să uite că după „Tabor”, urmează „Golgota” și doar pe acolo Învierea, acela alege, de fapt, să facă voia urătorului de oameni diavolul.
Acesta e mereu preocupat să ne lege de plăcere și neplăcere ca să ne ofere „dovezi vii” că lui Dumnezeu nu-i pasă de noi”! De fapt așa ne „inspiră” și în relațiile cu aproapele: e suficient ca cineva să facă, sau să supună ceva ce nu ne place, ca să uităm întreaga bogăție a relației și să ne supărăm, sau să ne răzbunăm, sau să fim dezamăgiți. E viața trăită la cheremul „bunului plac” egoist la care Domnul ne lasă, cu durere, până vom auzi și vom accepta că Bucuria Lui vine prin cruce! Aceea e bucuria pe care nu o poate lua nimeni de la noi! Bucuria de a fi cu El, în El, orice ni s-ar întâmpla în exterior, este singura pe care nu o putem pierde. Și este singura adevărată, de fapt.
Îți doresc în acest an nou, pe care am pornit, să te așezi cu statornicie în această Bucurie Sfântă, copil drag!
Cu rugăciune,
Maica Siluana