Sesiunea 6: În ce relaţie eşti acum cu Dumnezeu?
Nu ştiu dacă e bine spus pentru mine "ce relaţie". Nu cred că am avut vreo relaţie cu Dumnezeu până acum, până să aflu că e o Persoană, că e viu, e cel mai viu din tot ce există. Şi acum uit acest lucru uneori.

Ce fel de relaţie? Ce fel de relaţie pot să am cu Cineva care ştie de existenţa mea dinainte să fi făcut stelele? Ce relaţie poate fi cu Cineva care ştie exact cum funcţionează fiecare celulă a corpului meu, care ştie gândul care se naşte în capul meu înainte să pornească impulsul electric prin neuron? Care vede inima mea până în adâncurile pe care le ascund până şi de mine? Îmi vine s-o iau la goană.

Doar că unde m-aş duce?

Mă simt prost de cele mai multe ori, ştiind că stau mereu în faţa Lui. Căci gândesc, spun, fac multe lucruri urâte. Dar şi mă bucur că există mereu o ureche deschisă pentru mine, care nu oboseşte şi mai ales, nu judecă până la vremea potrivită.

Mă tem că e atât de drept. Nu înţelegeam ce vrea să zică "frica de Dumnezeu", mi se părea absurd. Acum văd că nu e frica de răutate, ci de dreptate.

Mă tem că nu reuşesc să Îi dau Lui toată voinţa mea fără să ţin nimic pentru mine. Încă fac multe doar pentru mine. Sunt în faza aceea descrisă de Lewis când oamenii îşi închipuie că după ce o să facă tot ce le cere Dumnezeu o să aibă puţin timp şi pentru ei înşişi (în sensul să facă şi ceea ce cred ei că e bine pentru ei înşişi).

Îi sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat. Nu mi-a lipsit nimic în afară de înţelepciunea de a vedea şi aprecia darurile.

Mă doare (mândria) că oricât n-aş face şi nu m-aş strădui, n-am să-I dau niciodată nimic din ce nu I-ar aparţine. Asta e cel mai greu de acceptat pentru mine în relaţia cu Dumnezeu. Dar până şi asta tot cu puterea harului Său acceptăm.

L.