Din albul cel mai alb se cern steluţe mii,
Și mi se-aștern în cale, cărările albind.
Mă uit spre Cer cu dor: ,,Iisus, de ce nu vii?”
Pe raza unei stele Te văd, în vis, venind.

E-atâta dulce cânt în inimi de copii,
Când zarea se îmbracă în strai de peruzea.
,,Mi-e dor! Mi-e dor, Iisus! De ce, de ce nu-mi vii?
Pe-acordu-a’ celui cântec ce ochii-mi umezea..."

Afară-i tot mai ger și noaptea tot mai grea,
Dar inima-i de pară pe Tine așteptând,
E ultimul ei vis, e tot ce ar mai vrea,
Să se-mplinească tainic, în zorii luminând.

De nu m-ai fi atins pe ţărm cu-al Tău sărut
Când lacrima durerii săpa urme adânci,
M-aș fi pierdut sub val și râu Ţi-ar fi părut
Că valurile albe m-ar fi zdrobit de stânci...

De-atunci Te-aștept cu dor să vii ca-n ziua-ntâi,
Să-Ţi cânt colinde albe, ca nimeni pe pământ...
Să nu mai plâng de dor... că-n suflet Tu-mi rămâi
Ningând fiori de Cer și-albind al meu veșmânt.