Înger cu aripile rupte din soare
cu straiul dalb și chipul de iubire
scoboară-te niţeluș din zare
până-n odaia sufletului meu
din care a lipsit atâta amar de vreme Dumnezeu
adu cu tine și un bob de lumină
așează-l în candela inimii mele
redă-i ei bătaia și glasul
și ritmul făcut după muzica sferelor
nu cu ceasul.
 
 
Adu îngerașule o rămurică de busuioc
și-așeaz-o colo-n colţu de răsărit
unde stă uitată icoana
șterge-o cu aripile tale un pic
ca să-mi aduc aminte de Dumnezeu din mine
și să-nfloresc pe chipu-mi - oglindă  spartă și străină,
bucuria asemănării deplină.
 
Adu-mi îngerul meu bun în dar un psalm
și  mi-l așează sub limbă
darul rugăciunii din copilărie să se nască iar
și gândul întreg ca o respirare să mi-l cuprindă.
 
Tu păzitorul meu de întunericul din mine
să porţi mereu în caz de deznădăjduiesc la tine
șoapte de mângâiere
cu ele să mă chemi, să mă ridic,
să-mi dai putere.
 
Adu-mi îngerașule din cer dor de moarte
când boala în trup mi-o intra
să-l port în mine
și fără cârtire să-l folosesc pe post de felinar
să mă ferească de bezna dinăuntru și dinafar.
 
Mai adu-mi înger bun și puţin har într-un pahar
să-mi spăl cu el chipul
să oglindesc în mine limpede răsăritul.
 
Dar eu în dar ce-am să-ţi dau oare?
nu mi-a mai rămas curată
decât lacrima din privire
și-n loc de vas am s-o-ntind spre tine
cu braţe de iubire.