Zâna dimineţilor aceste
cu surâs sprinţar, șăgalnic,
își întinse mâna, încet lăsând
să curgă
apa vie din izvorul nemuririi...
Ridicându-și  fruntea către ceruri
dulcea zână cu părul bălai
își oglindi privirea în seninul blând al
cerului,
degetele-i cuprinzând măreaţă rază
de lumină.
În sclipiri timide, licuricii
felinare roșii, galbene, albastre au
înconjurat pădurea; frunzele, mai ieri căzute
dans de nuntă lângă-un râu au început
străbătând întreaga zare: ghiocei, treziţi
din veghe, fruntea spre zenith și-au
sumeţit:
- Primăvară! Primăvară!...
Să străbatem codrul și cu florile de gheaţă
Rugi de pace și iubire să aducem
întregii naturi…
Cu urechea pâlnie, o lăcrămioară
scormoni pământul lăsând să răsară
întreaga-i tulpină, la-nceput săgeată,
 pădurea să-mbălsămeze cu parfum
Divin…
Dinspre nord, furios că nimeni ascultare
nu-i dădură, Crivăţul faţa-și întoarse către
dulcea, blândă armonie:
c-un toiag tăind pădurea, din înălţimi
hlamida albă începe a cerne…
Scuturându-și apoi haina, îmbrăcă și pom și floare:
felinarele-ngheţară stand de veghe în
pădurea deasă, deasă, iar timida
Primăvară lăsă Iarna rondul lunii
Să și-l facă…