Măicuța mea dragă și scumpă,
Așteptam cu nerăbdare sesiunea a șaptea, pentru că mi se părea esențială recunoașterea faptului că eu nu pot nimic. E grea asumarea acestei neputințe, dar e în același timp eliberatoare. După ce am citit și am pătruns cât de cât textele indicate, n-am mai avut vreme să lucrez sesiunea. Așa credeam, că n-am lucrat. Și n-am făcut-o. Dar Domnul a lucrat în mine în chip minunat, chiar fără să pricep. Privesc în urmă și mă bucur și mulțumesc pentru minunata pedagogie divină. Nici nu prea am apucat să-L chem, dar a venit, și nu neapărat direct.
Am aflat în ziua Schimbării la față că socrul meu are cancer la plămâni, cu metastaze pe creier și pe glandele suprarenale, în ultima fază, mai având foarte puțin de trăit. Și sigur că vestea a fost cumplită, dar m-am gândit îndată la scopul mântuitor al bolii, la planul de salvare al Domnului pentru el. L-am vizitat zilnic și m-am implicat să-l ajut, atât cât se putea, trupește și sufletește. Cu mulți ani în urmă, aflasem despre tatăl meu că el bolnav, și pentru că ne despărțeau 700 km și pentru că eram însărcinată și egoistă nu l-am vizitat. Îmi era teamă de boala lui, îmi imaginam că pot să mă ascund de ea și va dispărea. Boala lui n-a dispărut, el a murit dorindu-şi să mă revadă, nespovedit, neîmpărtășit. Acum, prin socrul meu, parcă Domnul mi-a dat o nouă şansă de a mă purta corect cu un tată. Și n-am făcut eu nimic, El a făcut toate, doar că eu L-am rugat și am încercat să-L ascult.
Socrul meu a fost un om bun, chiar foarte bun. Dar înainte de a se îmbolnăvi nu obișnuia să se spovedească sau să se împărtăşească. Nu-L descoperise pe Domnul în toată splendoarea iubirii Lui. Dar boala i-a fost leac duhovnicesc desăvârşit. În seara zilei de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) a făcut un accident cerebral datorită metastazelor de pe creier. A venit salvarea, a fost internat, i s-au făcut toate investigațiile posibile şi a intrat în comă. Verdictul medicilor: mai are de trăit o zi sau maxim o săptămână. A doua zi a fost pomenit la Sfânta Liturghie și la Acatistul Sfântului Pantelimon de după Liturghie, la biserica din spital. Atât de frumos se ruga preotul pentru bolnavi, Domnul să-l binecuvânteze! Simțeam că ruga îi este ascultată. După Liturghie, socrul meu şi-a revenit din comă, avea ochii deschişi şi era lucid, dar nu putea vorbi. A fost împărtăşit cu scump Trupul şi Sângele Domnului. Și treptat, treptat, a început să-şi revină. Spre seară deja putea vorbi. Și starea lui sufletească era tare bună, parcă nu-l mai văzusem niciodată așa luminos. Efectele Împărtăşaniei au fost evident miraculoase. După o săptămână a reuşit să se spovedească. Domnul i-a dăruit, după Împărtăşanie, încă 40 de zile de viață pe acest pământ, căminul nostru provizoriu. Acest dar a fost valoros atât pentru el, cât şi pentru cei dragi lui, deși nu au fost tocmai zile bune, au fost zile cu durere multă. Durerea era suportată cu stoicism şi când simțea pe cineva lângă el, cineva care-l asculta cu sufletul, spunea: „Acum îmi e mai bine.” În ultimele 3 zile privea din când în când în sus, spre colțul din dreapta al încăperii, iar privirea aceea era senină şi întrebătoare. A adormit liniștit, întru Domnul.
Toată această perioadă, a bolii şi a morții, a fost presărată cu grija Domnului, care ne ținea pe palme. La un moment dat, când socrul meu avea dureri mari şi îl țineam de mână, am simțit că Domnul este acolo şi că şi pe El îl doare durerea noastră. Perioada aceasta grea a unit familia, a îmbunătățit relațiile noastre. Sigur, nu e totul perfect, sunt împiedicări la tot pasul şi probleme, dar parcă suntem nițel pe cale cu toții, oarecum împreună, cât de cât ca familie, uneori cât de cât în comuniune. (Părintele duhovnic ne văzuse anterior cât suntem de dezbinați, fiecare trăgea în altă direcție, fiecare având propria înțelegere a noțiunii de bine).
Nu am făcut eu sesiunea șapte, dar parcă Domnul ar fi făcut-o pentru mine. Am momente când simt cu adevărat ce înseamnă să te lași în voia Lui. Este un sentiment de siguranță incredibilă, atunci când, în sfârșit, pricepi că El îți vrea binele mai mult decât îți vrei tu binele și, în plus, El ştie ce este bine pentru tine. Totul pare atât de simplu teoretic, dar este atât de greu de perceput la nivelul simțirii și atât de greu de pus în practică, în principal datorită mândriei... Aşa că face El şi asta pentru noi... El simte în noi, El pune în practică, El face toate. Noi suntem astfel iar copii, atât de iubiți, atât de prețuiți, atât de liberi...
Maică dragă, ne taie din salariu şi mie şi soțului, cheltuielile cresc, probleme de rezolvat sunt nenumărate şi, în mod normal, m-ar fi apucat disperarea, dar mă simt, slavă Domnului, liniştită şi liberă, pentru că ştiu că El ne iubește şi va avea grijă de noi. Facă-se Voia Lui, că bună este.
Eu greşesc la tot pasul, uneori copilăreşte (fără intenție sau chiar şi intenționat, adică nu mă lepăd de nişte neputințe), şi mă dor greşelile mele, dar cred că tot din orgoliu mă dor deocamdată. Singura diferență e că acum parcă pot să îmi asum aceste greșeli şi parcă chiar cred că ele îmi vor fi, sau sunt iertate (sigur, prin spovedanie).
Îi mulțumesc Domnului şi pentru marea bucurie pe care am avut-o prin întâlnirea cu Klaus Kenneth, care parcă ar fi fratele geamăn al măicuței Siluana. Poate pentru că a fost ucenicul părintelui Sofronie de la Essex, care a fost ucenicul părintelui Siluan. Klaus spunea că a venit să dea un şut în fund creştinilor români, pentru ca să se trezească şi să priceapă ce comoară e ortodoxia, să nu mai fie formalişti şi zeloşi. Mi-aş dori mult să vă întâlniți şi poate asta se va întâmpla anul viitor, când Klaus va conferenția şi în Moldova, dacă Domnul va îngădui.
Măicuță, cu mare drag şi cu multe mulțumiri vă îmbrățișează un copil în vârstă.
D
Copile drag,
Slavă lui Dumnezeu pentru ce și cum ai trăit și trăiești această sesiune șapte „nefăcută” de tine. Acum vom merge mai departe, la sesiunea opt, și vei învăța să fii prezentă și chiar activă la lucrarea Domnului cu tine și cu viața ta. Acum vei învăța să nu mai greșești copilărește, ci să trăiești ca un copil în iubirea Lui!
Dumnezeu să-l ierte pe socrul tău și sa-l odihnească în mila Sa cu tot neamul vostru cel adormit!
Te îmbrățișez cu drag și rugăciune și încredere,
Maica Siluana