Trist e geamul din azil,
Când priviri în gol el lasă
Și imagini de copil,
Care-a fost crescut acasă.

Tristă-i ușa la intrare,
Care scârțâind s-aude,
Ca să lase dinspre zare
Imaginea  unei  rude.

Trist e scaunul alături,
Lângă pat tot nemișcat,
Cu imagini de mulți  prieteni,
Care-au fost, care-au plecat…

Vesel  chipul omului
Care aici mai trăiește,
Când apare-n fața lui
Cineva, care-i vorbește.

Vesel și sufletul lui
Când în taină se gândește
La răsplata Domnului,
Pentru câte pătimește...