Dragă Lorena Maria,
Din mesajul tău am tras concluzia că ești un om realizat pe plan „lumesc”, să zicem, ai studii, ai o situație, ai iubit, însă te simți goală pe interior. De ce oare aceasta? Pentru că ai cam tot ce își dorește un pământean, și ai ajuns în momentul în care vrei mai mult, îți dai seama că tot ce ai realizat până acum îți dă doar o satisfacție de moment, o gândire ceva de genul „uite am mai realizat și asta”. Dar ce te faci cu sufletul Lorenei, cel care e închis de ani de zile în închisoarea aia rece din „Pustietatea Inimii”, așa se numește locașul. Sărmanul suflețel, e în carceră de mult timp, e singur, cu propriile lui nevoi, fără ca măcar o dată pe zi să primească un cuvânt bun de la cineva. Prin zăbrelele de la celula întunecată vede însă pe Cineva care plânge, și plânge cu amar... Cineva așa de pur și de iubitor, așa cum numai Dumnezeu poate fi. Acel Cineva e Iisus Hristos.... De ce plânge oare? Pentru că e despărțit de suflet, ar vrea să-i facă o vizită din când în când, dar nu poate, zăvoarele închisorii sunt prea puternice... cineva nu vrea să-L lase înauntru... El ar vrea să se mute în aceeași celulă cu sufletul, însă nu poate.... îl iubește cum numai Dumnezeu ne poate iubi... dar nu poate să intre.... pentru că tu, Lorena, nu-L lași să intre. El vine în fiecare zi de multe ori, însă pleacă întristat, pentru că nu i se deschide ușa închisorii... Strigătul Lui nu-l auzi... vrea doar să-ți spună atât:„TE IUBESC ȘI VREAU SĂ TE FAC PĂRTAȘĂ LA ÎMPĂRĂȚIA CEA PREGĂTITĂ VOUĂ DIN VEAC... UITE MÂNA MEA... DOAR TREBUIE SĂ TE APROPII.... SĂ TE LAȘI ÎN VOIA MEA....”
Dacă ai ști cât de mult te iubește Dumnezeu, nici nu îți imaginezi... e acolo în spatele tău, te așteaptă ca pe un bebeluș să te ridici și să începi lupta, ca un om în toată firea ce ești. Știi ce a zis Iisus Hristos: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”... așa că omule... RIDICĂ-TE ȘI ÎNCEPE LUPTA ASTA CARE E AȘA DE FRUMOASĂ: DESPĂRȚIREA DE OMUL VECHI... cel care e lipsit de orice nădejde, chestie cu care Îl suparăm foarte tare pe Dumnezeu. Pe mine personal nu mă interesează că mor acum sau peste 2 ani... contează cum mor... adică dacă m-am mântuit sau nu... asta contează... MÂNTUIREA, ĂSTA E SCOPUL VIEȚII, DOBÂNDIREA VIEȚII VEȘNICE, A RAIULUI, PENTRU CĂ VIAȚA ASTA E PREA SCURTĂ... toate trec... chiar dacă trăim 100 de ani sau 10.
NU TREBUIE SĂ NE ADUNĂM COMORI PE PĂMÂNT CI ÎN CER, ADICĂ SĂ NE OCUPĂM DE RELAȚIA NOASTRĂ CU DUMNEZEU.
Diana