Metaniile sunt, cu adevărat, un dans duhovnicesc. Sunt Rugăciunea trupului smuls inerţiei şi moleşelii specifice delăsării în robia păcatului sub toate formele lui. Ele sunt una din lucrările tainice prin care, acest miracol psiho-biologic, umilit şi batjocorit de păcat, este ridicat la demnitatea lui de Templu al Duhului Sfânt!

Metaniile sunt mici şi mari.

În metaniile mici, stăm în picioare în faţa lui Dumnezeu şi ne însemnăm, adică devenim semne vii, cu Sfânta Cruce mărturisind că numai prin ea şi prin jertfa Celui ce S-a răstignit pe ea pentru noi, suntem iarăşi făpturi verticale, suntem iarăşi axa care uneşte cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul şi pipăitul cu nepipăitul... Apoi ne aplecăm în faţă şi atingem pământul cu vârful degetelor de la mâna dreaptă, mărturisind, fără cuvinte, că suntem din ţărână făcuţi şi că adesea am căzut iarăşi în ea. Apoi, ne ridicăm, mărturisind prin aceasta că am primit darul Învierii, darul Răscumpărării şi, iată, iarăşi suntem scară la cer cu mila Celui Ce S-a răstignit pentru ca Învierea Lui să devină înălţarea noastră. Şi iarăşi repetăm, pentru că iarăşi cădem, şi iarăşi ne ridicăm, spunând mereu, în timp ce ne însemnăm cu Semnul Crucii: "În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!" sau: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!"

Facem atâtea închinăciuni câte sunt indicate în cartea de rugăciuni, sau câte ne-a dăruit părintele prin canon să facem, sau câte ne dă Duhul să facem în momentele noastre fierbinţi de rugăciune. E bine să luăm binecuvântare de la părintele pentru numărul lor, ca să fim ocrotiţi de năvala diavolului mândriei care stă să ne înghită pe toţi, şi după ce am pornit pe Calea mântuirii!

Metaniile mari, duc mişcarea trupului mai departe. După ce ne închinăm stând în picioare, ne aplecăm înainte, ducem ambele mâini la podea îndoind coatele şi ne sprijinim în palmele aşezate în dreptul umerilor. În acelaşi timp, îndoim genunchii până ajungem cu ei la podea şi atingem şi fruntea de pământ. În această poziţie, trupul nostru imită căderea Mântuitorului sub cruce pe Drumul Golgotei şi formează el însuşi o cruce! Apoi, imediat, împingem cu palmele în podea, îndreptăm genunchii şi ne ridicăm armonios în picioare. Semnificaţia mişcărilor este, cred, grăitoare de la sine şi, vei vedea, canal de comunicare pentru înţelesuri mult mai adânci şi mai mângâietoare decât aş putea eu formula prin cuvinte. Şi pe acestea le repetăm, de cele mai multe ori de 40 de ori, dar şi de atâtea ori de câte avem canon sau pravilă să facem. Încet, încet, respiraţia se pliază pe mişcările trupului şi devine şi ea rugăciune! Bătăile inimii vor intra şi ele în ritmul închinării, cântând cu recunoştinţă o adevărată odă a bucuriei de a fi, în sfârşit, folosită pentru a da Slavă Domnului ei, Celui ce Se sălăşluieşte în taină, de la Botez, în adâncul ei atât de necunoscut celui ce o are!

Fii binecuvântată, Raluca mea, şi dans uşor cu Domnul, Mirele nostru Cel ceresc!

Cu dragoste şi încredere că vei înţelege şi că vei înseta după adâncul acestei bucurii,

M. Siluana