Dragă Măicuţă,

Cât de minunat e Dumnezeu şi cât e de bun!

Astăzi am dat un examen şi nu mi-am amintit un subiect. Am fost supărată şi am văzut un căţeluş care avea mutrişoara aşa de drăgălaşă şi părea atât de smerit (poate că o sa râdeţi de mine). Mi-am dat seama că am avut prea mare încredere în cunoştinţele mele, l-am exclus într-o oarecare măsură pe Dumnezeu. El a vrut să mă ajute, iar eu nu L-am lăsat. Acum mi-a trecut şi am hotărât să mă încred în Dumnezeu.

Vă mulţumesc, măicuţă, pentru acest seminar. La început mi s-a părut imposibil să mă pun faţă în faţă cu ceea ce sunt eu de fapt şi mi-a fost greu. Şi mi-am dat seama că nepunându-mă faţă în faţă cu mine mă prefac în anumite situaţii. Până nu demult mă raportam în mare parte la ceea ce se aşteaptă oamenii de la mine. Existau nişte tipare din care nu-mi îngăduiam să ies. Nu pot să spun că acum sunt un om liber, zi de zi descopăr alte tipare, limite. Ştiţi, până acum mi se părea anormal să fug pe stradă, să fug prin ploaie şi să mă bucur. E atât de minunat să fug prin ploaie, e atât de minunat să mă bucur de un lucru de care înainte nu-mi îngăduiam să mă bucur.

Cu mult drag,

Maria