Maică Siluana, învăţaţi-mă despre ascunderea duhovnicească, despre tăcere, despre linişte, despre cum pot ajunge să cinez cu Mântuitorul Hristos. Cum pot să-I cer haina bucuriei duhovniceşti?
Eu în schimb vă spun un meşteşug, pe care să nu-l uitaţi şi să-l spuneţi celor care vor să se elibereze din închisoarea patimilor. Dar să nu spuneţi niciodată de la cine îl ştiţi. Iată care este: dacă un om simte că are o patimă, nu contează cât este de mare şi dacă vrea mult să scape de ea, chiar dacă nu crede că se poate, dar ar vrea mult să se elibereze, să facă acestea: într-o zi de vineri, sau miercuri să nu mănânce nimic, adică să postească şi aşa ca şi cum ar vorbi cu Dumnezeu să strige toata ziua cu mintea sau cu inima să-l scape de patima aceea, dar să menţioneze care este. Nu va trece ziua şi Hristos îl va elibera pentru totdeauna. Iar dacă omul se sperie de greutatea de a nu mânca nimic şi de a nu bea o zi, încurajaţi-l să postească măcar până la ora trei după amiaza şi apoi să guste ceva de post. Dimineaţa poate să ia nişte anafura. Patimile stau în inima omului ca nişte şerpi scârboşi ascunşi şi aşteptând sfârşitul nostru ca să-şi satisfacă pofta răutăţii lor. Domnul să vă ajute.
X
Dragă X,
Voi publica meşteşugul dumitale exact aşa cum mi l-ai trimis, mulţumindu-ţi pentru el şi mulţumind lui Dumnezeu că ţi-a dăruit o asemenea credinţă. Mă gândesc la cei care nu vor înţelege însă corect mesajul şi vor încerca să facă ce spui ca pe un gest magic, ca pe o "manipulare" a lui Dumnezeu. Eu înţeleg ce spui, îmi dau seama că e din propria experienţă, dar cred că ar fi trebuit să ne spui şi despre cum ai ajuns la această credinţă, la această rugăciune. Nu postul e greu şi nu el face minunea, ci puterea rugăciunii şi a credinţei în mila Domnului. Domnul lucrează din milă şi dragoste şi nu pentru că e "dat gata" de postul nostru! Câţi nu renunţă la hrană şi apă pentru motive mai puţin importante pentru viaţa lor sau pentru o patimă...
În privinţa cererii de a te învăţa ascunderea şi celelalte bunătăţi duhovniceşti, eu însămi sunt o începătoare şi atârn în fiecare clipă de mila lui Dumnezeu. Din acest puţin al meu îţi pot împărtăşi următoarele:
Ca să te ascunzi, încearcă să ai mai des în gând cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul: "El trebuie să crească şi eu să mă micşorez"! Dacă vei avea în gând să se vadă mila şi dragostea Domnului faţă de tine, El va fi slăvit şi tu vei fi martorul! Nu e uşor. Mulţi se vor uita la tine, dar să nu te laşi biruit. Să ai gând curat, pe cât vei putea şi Domnul va lucra.
Pentru tăcere şi linişte, încearcă să nu începi tu cuvântul, lasă-te întrerupt, oprit şi chiar contrazis ori de câte ori poţi. Dacă nu poţi să te smereşti (şi eu ştiu cât e de greu) lasă-L pe Domnul să te smerească aşa cum ştie El şi mulţumeşte-I, nu-I reproşa. Apoi alege momente din zi, mai ales din noapte, în care să taci înaintea Domnului şi să-I asculţi tăcerea.
Luptă cu gândurile, alungă-le şi roagă-te cât poţi mai curat. Mai ales în timpul Sfintei Liturghii.
Ca să cinezi cu Domnul, spovedeşte-te, plineşte-ţi canonul şi împărtăşeşte-te cu recunoştinţă şi cât mai frecvent posibil. Ascultă de părintele duhovnic şi hrăneşte-te cu Sfânta Scriptură şi cu scrierile Părinţilor noştri.
Haina bucuriei ai primit-o deja de la Domnul în Sfântul Botez, o cureţi mereu prin Taina Spovedaniei şi o înfrumuseţezi prin Împărtăşanie. Fiind credincios peste puţinul care ţi s-a încredinţat: trupul tău, sufletul tău, viaţa ta, casa ta, slujba ta, prietenii tai, vrăjmaşii tăi, vei fi chemat de Domnul să intri mereu mai profund în Bucuria Lui!
Eu cred că tu ştii toate astea şi te rog să mă ierţi dacă nu ţi-am spus nimic nou! Eu găsesc, şi te îndemn şi pe tine să afli, noutăţi minunate în scrierile Părinţilor noştri duhovniceşti, cei plin de harul Duhului Sfânt pentru că numai Duhul Sfânt le face pe toate noi.
Cu dragoste în Domnul,
Maica Siluana