Slavă Domnului că în Sfânta noastră Biserică putem şi avem poruncă să facem ceva pentru sufletul celor care pleacă de la noi în felul acesta. Mare e neputinţa omenească, dar infinit mai mare este mila lui Dumnezeu.
Aşadar, mai întâi, să continuăm s-o iubim. Iubirea e mai tare decât moartea, spune Sfânta Scriptură! Şi dacă o iubim, ne vom ruga pentru ea şi acasă şi la biserică. Sfânta Biserică are rugăciuni şi rânduieli sfinte pentru sufletele celor plecaţi de la noi şi lucrarea ei este chiar lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Noi cunoaştem slăbiciunea firii omeneşti şi puterea distrugătoare păcatului, dar nu cunoaştem mila lui Dumnezeu şi taina lucrării Lui în Sfânta Sa Biserică.
Apoi, să luăm amine că nu suntem atotştiutori şi să nu ne pierdem nădejdea pentru că nu cunoaştem nici ce-o mai fi trăit sufletul acela în clipele trecerii sale la Domnul. E acolo o trezire a conştiinţei în care ne putem da seama de toată căderea noastră şi încă ne mai putem pocăi. Mai ales dacă cei dragii nouă se roagă pentru noi.
Şi dacă părintele care a slujit la înmormântare s-a rugat pentru el, confirm rânduielii, deja Biserica s-a rugat pentru iertarea acestui păcat al său ca şi pentru celelalte.
Parastasele şi pomenirea la Sfânta Liturghie sunt un ajutor pe care mintea noastră nici nu îl poate bănui!
Apoi, putem să iertăm tot ce ne-a greşit nouă, şi să ne rugăm Domnului să nu-i socotească nici una din aceste greşeli. Să nu spunem că am uitat, sau că ne-a trecut, ci să iertăm. Iertarea le şterge din sufletul nostru şi prin aceasta din "zapisul" pe care vrăjmaşul i-l poate citi ca să îl chinuie. El va primi această iertare, o va trăi şi se va bucura de ea. Va fi pentru el ca o mare uşurare, pentru că acolo conştiinţa păcatului e vie şi chinuitoare.
Apoi, putem să pomenim faptele lui bune înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru ele.
Apoi, putem face fapte de milostenie în numele lui, pentru el, de dragul lui. Dacă soţia sau soţul persoanei respective trăieşte, aceasta sau acesta se poate spovedi şi pocăi pentru păcatele celui plecat. Fiind uniţi într-un singur trup prin Taina Cununiei, primeşte Domnul această pocăinţă. Şi noi, ceilalţi putem să facem asta pentru cei dragi nouă, pentru toţi cei adormiţi, pentru că toţi suntem cumva vinovaţi pentru toate.
Iată, Adriana mea dragă, ce putem face.
Domnul să te binecuvânteze şi să te lumineze pe Cale!
Cu drag,
Maica Siluana
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Draga mea Adriana,
Slavă Domnului că în Sfânta noastră Biserică putem şi avem poruncă să facem ceva pentru sufletul celor care pleacă de la noi în felul acesta. Mare e neputinţa omenească, dar infinit mai mare este mila lui Dumnezeu.
Aşadar, mai întâi, să continuăm s-o iubim. Iubirea e mai tare decât moartea, spune Sfânta Scriptură! Şi dacă o iubim, ne vom ruga pentru ea şi acasă şi la biserică. Sfânta Biserică are rugăciuni şi rânduieli sfinte pentru sufletele celor plecaţi de la noi şi lucrarea ei este chiar lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Noi cunoaştem slăbiciunea firii omeneşti şi puterea distrugătoare păcatului, dar nu cunoaştem mila lui Dumnezeu şi taina lucrării Lui în Sfânta Sa Biserică.
Apoi, să luăm amine că nu suntem atotştiutori şi să nu ne pierdem nădejdea pentru că nu cunoaştem nici ce-o mai fi trăit sufletul acela în clipele trecerii sale la Domnul. E acolo o trezire a conştiinţei în care ne putem da seama de toată căderea noastră şi încă ne mai putem pocăi. Mai ales dacă cei dragii nouă se roagă pentru noi.
Şi dacă părintele care a slujit la înmormântare s-a rugat pentru el, confirm rânduielii, deja Biserica s-a rugat pentru iertarea acestui păcat al său ca şi pentru celelalte.
Parastasele şi pomenirea la Sfânta Liturghie sunt un ajutor pe care mintea noastră nici nu îl poate bănui!
Apoi, putem să iertăm tot ce ne-a greşit nouă, şi să ne rugăm Domnului să nu-i socotească nici una din aceste greşeli. Să nu spunem că am uitat, sau că ne-a trecut, ci să iertăm. Iertarea le şterge din sufletul nostru şi prin aceasta din "zapisul" pe care vrăjmaşul i-l poate citi ca să îl chinuie. El va primi această iertare, o va trăi şi se va bucura de ea. Va fi pentru el ca o mare uşurare, pentru că acolo conştiinţa păcatului e vie şi chinuitoare.
Apoi, putem să pomenim faptele lui bune înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru ele.
Apoi, putem face fapte de milostenie în numele lui, pentru el, de dragul lui. Dacă soţia sau soţul persoanei respective trăieşte, aceasta sau acesta se poate spovedi şi pocăi pentru păcatele celui plecat. Fiind uniţi într-un singur trup prin Taina Cununiei, primeşte Domnul această pocăinţă. Şi noi, ceilalţi putem să facem asta pentru cei dragi nouă, pentru toţi cei adormiţi, pentru că toţi suntem cumva vinovaţi pentru toate.
Iată, Adriana mea dragă, ce putem face.
Domnul să te binecuvânteze şi să te lumineze pe Cale!
Cu drag,
Maica Siluana