Sărut mâna, Măicuță Siluana,
Cu drag vă îmbrățișez și pe toate măicuțele de la Centru.
Am început Ieșirea din labirint după ce am citit Labirintul codependenței. Prima lecție mi-a stârnit o stare de iritare. Motivul: întrebări la care nu știam să răspund pentru că nu știam la ce moment al vieții mele să mă raportez. Acum sau înainte de a păși în Biserică?
Căci, spre Slava lui Dumnezeu, mărturisesc că multe schimbări s-au produs în mine prin doar participarea regulată la slujbe, deasa spovedanie și deasa împărtășire. Câteodată am fost chiar forțată de scenariul în care cred că DD m-a pus și în care m-am avut încotro și a trebuit să fac față.(vezi părăsirea mea de toți ai casei). Atunci am intrat adânc în suferință, eu nesuportând să fiu singură nici câteva zile, darămite ani... Dacă n-ar fi fost să mă țină în brate Dumnezeu cred că eram prin vreun spital de boli nervoase sau poate nici nu mai eram...
O primă întrebare era, în diagnosticarea codependenței, dacă mi-e frică să nu fiu părăsită. Era una din fricile mele de bază, din cauza căreia am făcut cele mai păcătoase compromisuri (desfrânarea, călcarea sufletului în picioare). Și uite că nevrând mi-a fost dat să fiu părăsită și să n-am alternativă decât a suporta.
Alta:Te aperi de critici nefondate? Atunci răspunsul era da, imediat și vehement. Acum stau și rabd din varii motive, fie că-mi zic că asta e spre smerirea mea, fie nu mă atinge căci știu că n-am greșit.
Cred că ați înțeles motivul iritării mele, faptul că în mine sunt schimbări dar încă sunt cu un picior în trecut și cu altul pe malul schimbărilor.
Nu știu la care: „mine” să mă raportez.
Citind Labirintul codependenței am făcut cu creionul adnotări referitoare la ce cred eu acum despre unele idei, referitoare ori la părinți, ori la mine, ori la soț sau copii.
Să le trimit ca un fel de seminar să vedeți cam cum privesc eu lucrurile? Mă pot ajuta să văd mai clar drumul meu până aici?
Mă interesează mult ce se spune despre SUFLET în scrierile Sfinților Părinți. După cum cred că știți la cursul de yoga asta era o temă centrală, REVELAREA SINELUI, pentru care făceam ore în șir de meditații având ca suport urmărirea respirației și oprirea în vidul dintre inspir și expir. Nu la prea găsit nimenea și era ca o realizare care îl înalță pe cel care se zicea că a atins-o pe un pisc al admirației noastre.
Și acum cred că Dumnezeu ne poate răspunde la întrebarea asta sau a răspuns deja, dar noi orbecăim. Și nu am întâlnit multe referiri la suflet, în cele citite până acum.
O dorință a mea și a lui I era să putem cumva avea acces la cursurile de Inteligență emoțională și nu știm cum s-ar putea, noi fiind departe de Iași. Sunt cumva cursuri înregistrate audio?, sau scrise? Sau s-ar putea ține și la Cluj cumva?
Ne gândeam că am putea învăța să ne gestionăm emoțiile.
Dacă ceva din cele scrise ar fi de folos cuiva pe site vă rog să publicați ce considerați de folos.
Ioana
Ioana mea dragă, dragă,
E minunat și foarte profund felul în care numești anumite lucruri în mesajul tău. La acelea mă voi referi. În rest, vei afla singură, de fapt cu Domnul, răspunsurile pe care le aștepți de la noi.
Tu, Ioana mea, ai mare nevoie să nu mai primești răspunsuri gata făcute de la altcineva. Să ai curajul să trăiești singură ce-ți va răspunde Domnul prin situațiile concrete de viață luminate de harul pe care-l primești în Biserică.
Lucrarea pe care o faci prin Seminar și Ieșirea din Labirintul codependenței este de mare ajutor pentru că unește lucrarea harului cu energiile psihismului și mecanismele lui de care ai mare nevoie să devii conștientă. Tot ce ai suferit până acum, și mai ales în copilărie, s-a înscris în mintea ta ca fel de a trăi, de a reacționa, de fapt. Nu mai trăiești un eveniment așa cum este el în sine, ci așa cum îl „citești” tu prin schemele tale. Mai mult, atragi oameni și situații care să „corespundă” schemelor tale, să-ți „asigure” suferința de care ai nevoie ca „hrană” pentru „sinele tău rănit”...
Cât despre sinele pe care îl căutăm cu toții, și mai ales yoghinii, e greu de aflat pe căi omenești pentru că adevărata nostră identitate este în Hristos Domnul. Ce putem afla pe căile omenești pot fi jocurile ego-ului, această construcție psihică existențială care corespunde cumva „omului vechi” din Scriptură, sau, în cel mai bun caz, fulgerări ale adâncului minții noastre. Ambele „achiziții” sunt periculoase pentru că ne dau iluzia unor revelații și ne duc în rătăcire. Dar dacă ne vom ține strâns de Domnul așa cum ni Se oferă în Biserică, nu avem de ce ne teme. În Biserică și căderile sunt înaintări pe Cale dacă nu ne rupem de ascultarea de Dumnezeu prin sfânta ei rânduială.
Să citești Filocalia că să afli mai multe despre suflet. Și în răspunsurile mele mai vechi vei găsi destule informații. Dar orice ai afla din cărți (și trebuie să afli cât mai multe) nu se va lipi de tine dacă nu vei și trăi cele citite. Roagă pe Domnul să-ți dea această trăire.
Da, ești cu un picior în omul vechi și cu unul în cel nou. Curaj! E nevoie de curaj ca să te arunci cu totul în Brațele voii lui Dumnezeu! Când te vei lepăda de tot ce doreai înainte, primind doar ce-ți oferă Domnul acum și învățând să trăiești asta cu bucurie, vei fi liberă și Duhul te va învăța toate fără ascunziș. Dar de vei dori din cele din urmă, iarăși vei pierde Calea... Până te vei îndura să lepezi toate...
Ei, ce minune că ai devenit conștientă că ești două „eu”, două „mine”... Până vei deveni cu totul cea nouă, mai ai nevoie să te referi și la cea veche. Până nu vei scoate la lumină tot ce a rămas îngropat, negat, „machiat” în tinele vechi, în iadul dinăuntru tău, nu vei putea fi cu totul în cea nouă. Și asta durează pentru că e chiar procesul de înduhovnicire, de sfințire a omului. Cum spunea un Părinte, sfinții nu au subconștient...
Curaj, Ioana mea!
Cu drag și încredere,
Maica Siluana