Cu drag şi cu o ruşinare sfântă

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă maică,
Am citit cu mirare şi îngrijorare răspunsul dat doamnei Ana. Fiind studentă la medicină, nicidecum eminentă, nu am cum să vă contrazic, cunosc de la ginecologie cauzele infertilităţii, şi da, aşa este, legile firii le aflăm din păcate, după ce apar consecinţele neascultării. Dar, maică, într-o lume în care nefirescul e la el acasă, iar o femeie, ca să-şi ţină bărbatul, mai întâi e nevoită să se jure că nu e virgină, şi că nu are gânduri de măritiş, şi alte mizerii, care mai de care mai mocirloase, vă întreb dacă nu cumva vina e împărţită, între părinţii fetei care nu i-au oferit protecţia, iubirea mai ales, căci nu s-ar mai fi dus să o caute în locuri atât de sumbre, şi a bărbaţilor, care sunt prin definiţie... (maica Siluana a tăiat cuvântul!)

Nu-mi ziceţi, cunosc rolul femeii, şi sunt de acord că sfinţim atât familia, cât şi bărbatul, ducând o viaţă creştină, dar mi se pare inuman ca o biată fiinţă, care şi aşa e aruncată în valurile vieţii, fără pregătirea necesară, să fie trasă la răspundere mai mult decât palmele propriei conştiinţe! Blasfemie poate fi considerată şi atitudinea de nepăsare a acestei societăţi, în care medicii ştiu, dar nu zic, preoţii cunosc, dar tac, de frică să nu supere, parlamentarii votează legi cu privire la prostituţie, în loc să se gândească că au şi ei fete pe acasă... Să mă ierte doamna, nu e vorba de dânsa, nicidecum, ci de noi, femeile acestei ţări, fără a vrea să fiu feministă, mă revoltă tăcerea din aceasta societate, în care fetele sunt silite să se prostitueze, moral, intelectual, sufletesc, mai contează că şi fizic? Da, ştiu ,suntem templul Domnului, dar nu ştiu cum se face, că o femeie e mai întâi sclav, şi apoi om, şi asta într-o societate în care există drepturile copilului, căci nu contează drepturile femeii, atâta timp cât copiii au acces la internet, la filme porno, la revistele lui tati şi la indecenţe incredibile, şi tăceri incomensurabile! Aşa că nu vă miraţi că fetiţa tatii habar nu are de ce înseamnă blasfemie, când nu ştie ce e aia viaţă, cu toate ale ei: demnitate,respect de sine, afecţiune!

Referitor la răspuns, vă rog să mă iertaţi, dar sunt atâtea femei uşoare, care au copii, şi nu au probleme de infertilitate, şi fac avorturi la ordinea zilei, aşadar poate că totuşi Domnul ne şi ceartă, fără a ne pedepsi. Poate că cearta e pronie divină, şi dumneaei, încă nu cunoaşte diferenţa între ceartă şi pedeapsă, pentru că aşa cum ziceaţi, nu a avut cum, atâta timp cât, singura formă de iubire pe care o cunoşti, e atunci când eşti pedepsit.

Vă rog să-mi iertaţi duritatea şi revolta, nu vă priveşte pe dumneavoastră, ci milioanele de ochi care citesc, şi judecă, şi poate nu aruncă cu pietre, că nu se face, că aşa scrie în Biblie, dar care aruncă cu vorbe, şi care marginalizează, şi apoi se miră de ce fata tatii a ajuns aşa...

Da, e vorba şi despre mine, dar şi despre o întreagă generaţie de fete, lăsate în bătaia de joc a lumii... Şi nu mai zic: de bărbaţi, pentru că şi ei sunt educaţi de femei, care mai de care, neduse la biserică, mai comuniste, şi mai totalitariste.

Consideraţi această intervenţie a mea ca un protest faţă de o societate bolnavă, care nu ştie decât să critice şi să şuşotească, dar nu face mare lucru în rest, până când, într-o bună zi, fata doamnei ministru care a vrut legea prostituţiei e abuzată, numai puţin... Sau medicii legişti din România vor ajunge şi ei la concluzia că, totuşi, există viol, asta de final, să ştiţi că la noi în ţară, într-o facultate de medicină, ni s-a predat că o femeie nu poate fi violată de un bărbat, ci numai de mai mulţi!!!!!!!!!!! Iertaţi-mi îndrăzneala, în mijlocul postului, cu siguranţă Domnul îmi înţelege mânia, şi mă lasă să mi-o trăiesc.

Bineînţeles, nu putem schimba o lume, dar putem să ne schimbăm pe noi, şi să ne rugăm pentru cei ce nu ştiu ce fac. Totuşi punerea sub obroc mi se pare periculoasă, mai ales că trăim în întuneric, iar falsa smerenie nu-şi are rostul, nici măcar la capitolul - păcate de zi cu zi... Şi nici prostia, care se pare că e la modă, mai ales la noi, la ortodocşi!

Consideraţi acestea ca o mărturisire de prostie, şi alte asemenea, păcate ucigătoare de spirit!

Cu drag şi cu o ruşinare sfântă,

Anca

p.s.: v-aş ruga să nu o puneţi pe forum dacă consideraţi că nu e de folos duhovnicesc pentru milioanele de ochi, şi mai ales pentru smerirea mea, că prea m-am revoltat...

Îţi înţeleg durerea şi furia! Da, omule drag, e îngrozitor de dureros că o întreagă generaţie de fete este lăsată în bătaia de joc a lumii... Şi să ştii însă că şi acele mame au fost tot "fete lăsate în bătaia de joc a lumii"! Violul şi silirea la prostituţie, morală, intelectuală, sufletească şi fizică, cum spui, au fost realităţi dureroase şi ucigătoare ale întregii istorii omeneşti... Acum, îndreptăţita revoltă şi dorinţă de a schimba ceva şi de a proteja femeia se pare că nu mai au sorţi de izbândă pentru că însăşi femeia a optat pentru varianta impusă de bărbaţii asupritori. Acum, aleg liber! E uimitor? Nu, asta e legea păcatului! Omul ajunge să facă ceea ce l-a durut mai tare şi a detestat mai mult în inima lui când a fost abuzat, chinuit, torturat! Fără Dumnezeu, omul nu poate ieşi din acest cerc infernal al violenţei mimetice dusă la paroxism de o istorie fără ieşire din timpul acesta!

Aşa că, om drag, cred că singura revoltă cu folos pentru noi este cea împotriva păcatului! Să spunem DA lui Dumnezeu, cum a făcut Fecioara Maria şi să spunem NU păcatului până la moarte! Atunci vom descoperi cu uimire că nu avem nevoie să minţim că nu suntem virgine ca să ne "păstrăm" un bărbat care apoi va deveni un "tati" cu reviste porno, abuzator şi violator de toate felurile! De ce, om drag, alege o femeie să devină soţia unuia astfel de bărbat? Eu nu cred că n-a ştiut, că nu şi-a dat seama! Eu cred că a ales să se căsătorească cu el "fie ce o fi" sau pentru că, Doamne fie-Ţi milă, l-a iubit! L-a iubit!! Şi nu-l părăseşte pentru că îl iubeşte! Înţelegi?

Şi oroarea nu se va termina aici dacă noi nu-i punem capăt. Desigur, e nevoie să facem tot ce putem pentru ca legislatorii noştri să elaboreze legi bune, dar să nu ne punem nădejde în oameni! Suntem atât de vulnerabili şi de uşor de corupt! Să ne punem nădejde în Domnul şi să alegem să fim cu El cu orice preţ! O să-mi spui că atunci vom rămâne toate necăsătorite şi că cine va mai naşte prunci, pentru că tu ştii, ca şi mine, că noi mai mult ucidem prunci decât îi naştem. Să nu ne temem. Fuga de păcat aduce soluţii dumnezeieşti! Din violatorii de astăzi pot să apară bărbaţi credincioşi şi duhovniceşti! Pocăinţa face minuni dumnezeieşti. Dar numai dacă nu alegem să le oferim imediat şansa de a rămâne în păcat cu speranţa că îi schimbăm noi!

Fetiţa mea dragă, numai Domnul Iisus Hristos a restaurat demnitatea femeii şi numai în Biserică poate fi trăită deplin! Nimeni nu ne mai poate lua dreptul de a deveni creştine, sfinte, dumnezei după har! Şi asta chiar şi fără nici un drept civil sau politic! Doar să vrem noi asta şi să-L alegem pe Mântuitorul ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre! Atunci nimeni nu ne va mai sili să ne prostituăm, nimeni nu ne va mai viola! Orice rău am patimi ar fi cruce aducătore de bucurie sfântă!

Dar dacă vom alege să slujim şi lui Dumnezeu şi mamonei, oricâte drepturi am dobândi, şi în curând vom dobândi, vom fi sclavele bărbatului păgân, bărbatului care se închină zeilor desfrâului şi pe care nimeni nu-i poate converti cu forţa la iubire şi bucurie sfântă!

Apoi, să-ţi fie milă, copila mea, şi de bărbaţi. Eu cred că orice violator sau abuzator a fost mai înainte violat şi abuzat. Apoi, ştii tu, oare, cât suferă cei mai sensibili dintre băieţi şi bărbaţi? Ştii câţi sunt victimele femeilor mame şi taţilor torţionari? Nu ştii tu că acum şi băieţii sunt victimele violului şi prostituţiei? Acum, suferinţa pruncilor e cumplită, omule, indiferent dacă sunt băieţi sau fete. Pruncii sunt vânaţi şi împiedicaţi încă din clipa conceperii, în atâtea şi atâtea feluri, să ajungă la Dumnezeu, adică la Viaţă!

Sunt vremuri cumplite, om drag! Dar Domnul este cu noi şi va fi până la sfârşit. Să fim şi noi cu El! Altă soluţie nu există. El, Dumnezeu a fost ucis în afara Cetăţii, El e acum alungat din istorie, aşa cum a fost alungat din sufletele celor cărora l-au primit prin Botez şi strigă celor care mai au urechi de auzit: "Iată, vin curând, şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui".

Vino, Doamne!

Curaj, Anca! În El este dreptatea şi a femeii şi a bărbatului creştin!

Cu dragoste şi durere, dar şi nădejde,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar