Pe apa veşnic curgătoare a vremii iată s-a scurs încă un an. În locul lui, altul nou ne stă înainte. Anul 2009. În fața acestui sfârşit și început de an nou, fiecare dintre noi avem datoria de a socoti tot ce am săvârşit de-a lungul anului care iată a trecut și, poate, al vieţii noastre întregi, pentru mântuirea noastră sufletească, dar și pentru aceea a semenilor noştri.
La acest sfârşit de an să ne aducem înaintea ochilor faptele vieţuirii noastre pe acest pământ. Ele, legate unele de altele, alcătuiesc un lanţ nesfârşit din care vor face parte și faptele ce se vor săvârşi în viitor.
Să desprindem din faptele de ieri un îndreptar pentru faptele de azi și pentru cele de mâine. Lucrul acesta va fi posibil numai după ce vom înţelege rostul celor întâmplate în anul care iată a trecut. Cernerile, suferinţele, înfrângerile de ieri, ne dau posibilitatea de a ne feri, de a le răbda pe cele viitoare.
Biruinţele de ieri ne conduc spre cele de mâine.
Dacă ne călăuzim după lumina Evangheliei, tot ce am învăţat în scurgerea vremii ne va ajuta în alegerea celor bune și îndreptarea sau îndepărtarea celor rele.
Să ne „monitorizăm” calea pe care am făcut-o până aici, deoarece numai aşa vom cunoaşte drumul pe care-l mai avem de străbătut. Să punem deci, un început nou și bun în toate și o hotărâre neclintită pentru mai multă statornicie și strădanie pe calea Domnului.
„Veghe neadormită” este urarea Sfinţilor Părinţi adresată tuturor credincioşilor care au pus un nou început vieţii lor pe acest pământ.
Să sfârşim anul 2008 și să începem anul 2009, tinzând spre o astfel de „veghe neadormită”.
Vă doresc tuturor să fiți lumini în noul an, să fiţi mai buni, mai fericiţi și mai aproape de Domnul, Lumina lumii. Un An Nou încununat cu infinite desfătări Cereşti, să aveţi parte de tot ceea ce poate fi mai frumos și mai binecuvântat!
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă facă o binecuvântare pentru ceilalţi!
Avem nevoie de inimi curate în care Hristos să se oglindească pentru a-l primi și iubi pe fratele nostru. Când vorbesc două inimi curate este bucurie, este pace, este o mare minune.
Să nu uităm că Hristos ne iubeşte mai presus de tot și ne cere acelaşi lucru, să iubim.
La cumpăna dintre ani, să ne gândim la toate acestea!
La mulți ani, dragii mei!
Sorin