CIOC! CIOC! CIOC! La uşa Seminarului bate un mic tâlhar repetent, pe nume Kati! Mai este loc și pentru el?

Of, of, Măicuţă! Studiind varianta nouă a sesiunii a şaptea, după cum bine ştiţi, m-am înspăimântat de n-am cuvinte (încă de la început!), dar aţi văzut că nu m-am lăsat și am continuat... Azi mi-am dat seama că n-am făcut altceva decât să încerc să-L păcălesc eu cumva-cumva pe Dumnezeu, tocmai în ideea de a nu mai suferi... Ei, ei, Măicuţă, cu oamenii mi-a ţinut această "figura" de când mă ştiu, dar oricât de răsfăţată aș fi, cu Dumnezeu nu ține cu păcăleala! Aș fi făcut orice, numai să nu mai văd "paharul", darmite să mai beau și conţinutul, picătură cu picătură!!!!! Vai, amar mai poate fi!!!!!! Mă doare de mor, mă arde!!!!!

Aşadar, n-am de ales. Voi continua Seminarul. Mai am nespus de mult de lucru. L-am păcălit eu pe Dumnezeu, dar m-am păcălit și pe mine. Aşa nu merge!!!!! Acum simt că sunt trasă puţin de urechi, ceea ce n-am mai simţit până acum... dar recunosc: MERIT!!!!!!

Vă îmbrăţişez cu DOR și drag, vă sărut mânucăle și vă iubesc!!!!!!!

Fiţi binecuvântată, Măicuţa mea!

Al dumneavoastră copil, care nu ştie – să râdă sau să plângă: kati