Dragă Măicuţă,

Am trecut și trec prin clipe grele, clipe în care încerc să-mi găsesc identitatea. Cine sunt eu? Încerc să dau zgura trecutului la o parte și să mă descopăr pe MINE. Uneori mă surprind cu uimire și bucurie în reacţii din cele mai plăcute, într-o asumare și trăire a prezentului într-o lumină calmă și caldă, iar asta mă face să prind curaj și încredere că totul este posibil.

Mi-am dat seama că am trăit de fiecare dată o viaţă a altcuiva, viaţa mamei mele, viaţa surorii mele, viaţa bunicilor mei, viaţa fratelui meu, dar niciodată nu am avut curajul să-mi trăiesc propria viaţă. Am avut de fiecare dată grijă de nevoile lor, am purtat pe umeri greşelile, neputinţele, necesităţile lor, încercând să îndrept lucrurile prin rugăciune, prezență și efort. Dar în acest drum nu m-am întrebat niciodată unde sunt eu de fapt în toate aceste povești? Nu, nu eram, nu eram în nici una dintre aceste povești...

Ce am învăţat din această sesiune? Am învăţat că Dumnezeu nu intervine în voinţa omului. Am învăţat că din momentul în care încerci singur să rezolvi o problemă și o iei pe un drum greşit, adică atunci când rezolvi problema printr-un păcat, este voinţa ta, Dumnezeu nu mai intervine pentru că nu mai are ce căuta acolo, a fost alegerea ta, iar păcatul acela devine lucrător, indiferent cât de justificat este. Păcatul făcut este ca un bulgare de zăpadă care pleacă dintr-un vârf de munte și rostogolindu-se devine din ce în ce mai mare până când te sufocă. Nu mai are nicio legătură cu Dumnezeu! Dar totuşi Dumnezeu te ajută prin pârghii care îţi mai dau din când în când momente de respiro, El te ridică, îţi pansează rănile, te îmbrăţişează și te iubeşte, aşteptând cu răbdare să-ţi vii în fire. Aşa am zis și eu " mă voi ridica și mă voi duce la Tatăl meu...".

În această sesiune am acceptat, am iertat și am binecuvântat persoane și întâmplări trecute. Mă coboram în mine și le găseam acolo aşteptând în întuneric; dar nu eram singură, Îl rugam înainte pe Dumnezeu, prin rugăciune îndelungată, să fie cu mine și să vindece. Erau spasme, neputinţe, frică, răutate, spaime... însă și întâmplările le vedeam cu claritate aşa cum vedeam și identificam toate aceste sentimente care le guvernau și le ţineau legate de mine. E incredibil ce poate să sălăşluiască în interiorul unui om! Dar încet, încet am început să mă vindec, lumina a început să învingă întunericul din mine și încep să mă conştientizez ca fiinţă, însă drumul este încă lung.

Unde încerc să ajung... Vreau să mă conştientizez ca persoană-femeie și să-mi asum trăirea propriei vieţi, chiar dacă asta nu mă va scuti de suferinţe. Încerc să învăţ să-i accept pe oameni în viaţa mea, să înţeleg și să accept că nu sunt perfecţi, aşa cum nici eu nu sunt, că pe lângă bucuriile pe care o să mi le ofere prezența lor, această prezență o să-mi ofere și suferinţe, și dezamăgiri, mai mici sau mai mari, dar asta nu trebuie să mă sperie deoarece există această "armă" a iertării...

Problema mea este că nu ştiu cum să ajung acolo, nu ştiu cum să elimin din mine acele sentimente de frică și de neîncredere care încă mă stăpânesc. Mi-am dat seama că nu ştiu cum să fiu femeia care sunt, că iubesc, dar iubirea mea se ține la distață și nu îndrăzneşte să se apropie, chiar și atunci când mă apropii printr-un concurs de împrejurări de persoana pe care o iubesc, frica și teama pun stăpânire pe mine. Eu nu mă văd ca o femeie, ci mă văd mai degrabă ca un copil neajutorat. Mă gândesc la femei frumoase prin virtuţi și însuşiri fizice: Eva, Sfânta Ana, Sfânta Fecioară Maria, Sfânta Muceniţă Ecaterina și îmi dau seama cât de minunat a creat Dumnezeu femeia și mi-aș dori foarte mult să regăsesc măcar o parte din aceste însuşiri în mine. Îmi doresc să mă bucur de femeia-iubita din mine, de femeia-soţie, de femeia-mamă. Și nu ştiu de ce dorinţa mea este atât de mare și atât de dureroasă gândindu-mă că nu mai am nici timpul și nu am nici însuşirile necesare pentru aceste daruri.

După cum vedeţi sunt foarte confuză, sunt confuză în ceea ce mă priveşte, în identitatea mea, sunt confuză în ceea ce înseamnă aşteptările unui bărbat de la o femeie iubită, în comportamentul pe care trebuie să-l am vizavi de el, sper să nu râdeţi de mine, dar deşi îmi doresc lucrurile astea, nu-mi dau seama cum să le obţin și ce aşteptări are celălalt de la mine.

Pe de altă parte sunt întâmplări și împrejurări în care prietenii mei îmi spun că este imposibil ceea ce-mi doresc eu, dându-mi exemple concrete, adică să mă căsătoresc la vârsta mea cu o persoană pe care o iubesc și această persoană să accepte o căsătorie fără o relaţie intimă din punct de vedere fizic înainte de căsătorie.

Nu ştiu și mă tot frământă lucrul acesta: dacă Dumnezeu mă va ajuta în această dorinţă a mea? Până unde oare poate interveni ajutorul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte relaţiile dintre doi oameni? Cât mă pot ajuta rugăciunile pe care le fac către sfinţi și către Dumnezeu pentru schimbarea în bine a mea și a omului pe care îl iubesc și pentru căsătoria mea?

Astăzi citind Acatistul Sfintei Ecaterina, îi spuneam Sfintei "Sfântă Ecaterina nici tu nu te-ai căsătorit cu oricine, tu poţi să înţelegi iubirea mea".

Bine, tot ce îmi doresc deocamdată este să mă pot apropia de persoana pe care o iubesc ca s-o pot cunoaşte, ca să pot înţelege sentimentele pe care le are ea vizavi de mine, dacă sunt doar sentimente de prietenie sau sunt ceva mai mult sau cel puţin pot deveni ceva mai mult. Adică vreau să trăiesc această prietenie cu bune și cu rele, vreau să-l am pe omul acesta în preajma mea ca să-mi pot înţelege propriile sentimente și sentimentele lui și să mă lămuresc, iar aici intervine incapacitatea mea deşi el și-a declarat prietenia și i-am declarat-o și eu.

Dragă Măicuţă, vă rog să-mi spuneţi și mie câteva cuvinte, în legătură cu ceea ce v-am scris, în legătură cu mine, cu sentimentele mele, cu greşelile pe care le fac vizavi de acestea, ştiu că nu sunt lucruri înalte, dar acestea sunt preocupările mele și nevoile mele în clipa de față, adică dorinţa de a-mi întemeia o familie, nevoia de a fi lângă o persoană iubită în această viaţă.

Aşa că vă rog să-mi iertaţi preocupările acestea lumeşti și să nu le treceţi cu vederea ca pe ceva neînsemnat.

Aştept sfatul și povaţa dumneavoastră.

Vă îmbrăţişez cu drag,

Sărut mâna!

N.V.