Doamne ajută Maica Siluana!

Vă mulțumesc că mi-aţi răspuns și vă rog să-mi primiţi în continuare temele mele pentru acest seminar.

Am tras cu ochiul la schemele de inadaptare. Poate că nu e bine că nu am respectat ordinea seminarelor, dar acum e prea târziu. M-am regăsit ad litteram în schema abandonului și acum vreau să descopăr mai întâi de toate cine și când m-a abandonat pentru că nu am nici o idee. Singurul abandon de care-mi amintesc este cel al primului meu prieten. El m-a părăsit și m-a rănit, dar eu cât timp am fost cu el acţionam deja conform schemei abandonului și chiar ăsta e motivul pentru care s-o fi săturat de mine. Și aşa mă mir că m-a suportat trei ani. De aceea vreau să o iau de la început, să vă povestesc tot ce ştiu de ”când mă ştiu” și poate vom descoperi împreună. Și o să încep cu un miracol.

M-am născut într-o zi de sărbătoare, opt noiembrie. Pe tatăl meu îl cheamă Gabriel Mihai. Mai am un frate mai mare cu un an și opt luni. Părinţii mei erau foarte tineri când s-au căsătorit, mama avea 17 ani iar tata 22. Când s-au cunoscut tatăl meu tocmai intrase la facultate iar mama era la liceu. După nici o lună mama a rămas gravidă și deşi tatăl meu a insistat să avorteze, mama nu a vrut și n-au avut încotro și s-au căsătorit. Mama era foarte îndrăgostită de tata, iar el o plăcea mult pentru că “era cea mai frumoasă fată pe care a cunoscut-o”. Tatăl meu și-a continuat facultatea, la cursurile de zi, iar mama s-a transferat la liceu, la seral și s-a angajat. Trăiau în locuinţa de serviciu a mamei mele, într-un şantier. Tata venea acasă mai mult în vacanțe pentru că se ocupa serios de facultate (a fost un student bun). În condiţiile astea am venit eu pe lume. Cred că i-a fost greu mamei mele, deşi o ajutau părinţii ei care stăteau și ei acolo pe şantier (în colonie). Mi-a spus că o întreba lumea “cu cine face copiii că tot singură e.”Nu am fost un copil dorit în condiţiile astea și tatăl meu din nou s-a revoltat și a insistat să mă avorteze deşi mama nu prea vroia.

Să fi fost atunci, în pântecul mamei mele, când m-am simţit abandonată, Maică? Când era în trei luni, mama s-a lăsat totuşi convinsă și s-a hotărât să scape de sarcină. A și luat legătura cu un doctor, prieten de familie care făcea avorturi clandestine. Și era aşa hotărâtă, până când... a avut un vis. A visat că mă ţinea în braţe și ştia că e copilul pe care îl are în pântece. Spune că arătam exact aşa cum am arătat când aveam opt luni. Dintr-o dată am auzit că ea vrea să mă avorteze și m-am supărat și am fugit de la ea din braţe. În perete s-a făcut o gaură și am intrat acolo. Mama s-a speriat și a fugit după mine. Și-a băgat capul în deschizătura din peretele camerei și a văzut o prăpastie adâncă adâncă, fără fund. Eu eram suspendată pe o punte care începea din perete dar era aşa de lunga încât nu vedea unde se termină. S-a speriat să nu cad de pe punte și, pentru că ea nu putea să intre după mine în gaura aceea care era prea mică, l-a trimis pe fratele meu după mine să mă ia de acolo și să mă aducă înapoi. Când a ajuns fratele meu în dreptul meu, mi-am rupt în două cămăşuţa pe care o aveam pe mine. O jumătate am păstrat-o eu și o jumătate i-am dat-o lui și i-am spus :” Du asta la mama noastră și spune-i că a avut și ea o fată și pe aceea a omorât-o cu mâna ei!”Mama mea e credincioasă. A crezut că visul ăsta e de la Dumnezeu și nu a mai vrut să mă avorteze. Tatăl meu a trebuit să accepte asta. Când avea cinci luni de sarcină, părinţii mei au vrut să pună o draperie. Tata a scăpat din greşeală fierul acela greu care ţinea draperia, pe burta mamei mele. I s-a făcut rău și au dus-o la spital. Doctorul i-a spus că m-am întors în nu ştiu ce poziţie în burta ei și că nu va reuşi să ducă sarcina la bun sfârşit. I-a recomandat să avorteze (că tot are şansa să o facă legal) și să nu rişte, că oricum va pierde sarcina. Mama a refuzat și doctorul i-a dat ceva tratament (ea spunea la toată lumea că va face o fetiţă și ştia cum arăt că ea m-a visat). Doctorul a avut dreptate, m-am născut înainte de termen, la opt luni și o zi. Dar am fost un copil de nota zece cum se spune în termeni medicali (4,5 kg) și mama nu a avut complicaţii la naştere. Mama spune că am devenit în scurt timp lumina ochilor tatălui meu. Și acum e convinsă că el pe mine mă iubeşte cel mai mult din lume. Da, am fost și am rămas lumina ochilor lui, simt asta, alintata lui, prinţesa lui. Îl văd și acum câteodată cu cât drag se uită la mine și cum reuşesc eu să-l înduplec să facă mereu ce vreau eu, deşi e un om dur și rece în general. Mi-aduc aminte odată când a intrat în casă și a dat cu ochii de mine, a zâmbit aşa din senin. Eu l-am întrebat de ce zâmbeşte și el mi-a răspuns: “ Uite aşa sunt bucuros, numai când mă uit la tine”. Am fost foarte fericită, n-o să uit niciodată vorba asta a lui.

Am fost un bebeluş foarte cuminte și frumos. Mama a evitat să mă mai țină toată ziua în braţe ca să nu păţească cu mine ce a păţit cu fratele meu. El de alintat ce a fost, vroia în braţe mereu. Când îl punea în pătuţ urla de parcă-l punea pe spini. Metoda “nealintării” a funcţionat cu mine. Stăteam cuminte unde mă puneai, nu plângeam prea mult și mă bucuram de oricine mă băga în seamă. De când m-am născut eu, mama spune că tata a început să vină mai des acasă de la facultate, să devină mai familist. Am văzut o poză cu familia noastră din acea perioadă. Părinţii mei, tineri (tata avea uniformă de la facultate pe el), frumoşi, stăteau unul lângă altul sprijiniţi de un gărduleţ de metal. Mama îl ţinea pe fratele meu de mână lângă ea iar eu eram în braţe la tata care mă ţinea aşa strâns, cu fața lipită de pieptul meu (aveam două luni).

Cristina