Greșelile cine le va pricepe? Nu mă mai tem de greșeli. Am depășit acest handicap groaznic, care îmi punea multe piedici. M-am convins astăzi că Dumnezeu nu caută la greșelile noastre, ci la dispozițiile bune și curate ale sufletelor noastre; de acolo pornind începe El Însuși să-Și zidească casă și templu în noi și tot El poate să îndrepte greșelile noastre, care sunt, Doamne, atât de firești, atât de firești... Prin greșeli, sufletul se smerește atât de mult când și le asumă, și le acceptă și își cere iertare pentru ele... Doamne, iartă-mă! Doamne, dă-mi lacrimi, ca să-mi plâng greșalele mele...

*

N-am timp de căzut în deznădejde, sunt atâtea lucruri minunate pe care mintea le poate face: să se roage, să strige la Dumnezeu, să-L laude din toată puterea ei, să verse lacrimi pentru greșeli, să ceară îndreptare de la Dumnezeu, să traducă vieți de sfinți, cu cuvântul și cu fapta, să traducă canoane, să traducă versuri cipriote, să întindă cuiva o mână de ajutor, să mângâie și să aline pe cineva măcinat de dor, nu, chiar n-am timp să deznădăjduiesc...