Sărut mâna, Maică Siluana!

De câteva zile a început sa curgă lin un izvor de gânduri. Simt clar că nu sunt gândurile mele pentru că eu nu am astfel de gânduri în condiţii normale. Ele încep să curgă doar când îmi preschimb firea, când mă las cu totul în voia lui Dumnezeu, când mă îndrept spre o pace desăvârşită. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu revărsate în mintea mea. Aşa cred eu.

Zilele acestea am învăţat că eu nu trebuie să mă grăbesc niciodată. Trebuie să păstrez calea de mijloc: nici prea încet, cu lene, nici repede. Îmi dau seama că acţionez prea repede când începe să mi se tulbure sufletul. Când nu păstrez calea de mijloc, nu dau voie harului lui Dumnezeu să lucreze. Eu trebuie să vorbesc domol, fără grabă, fără să ridic tonul. Trebuie să păstrez calea de mijloc la tot ceea ce fac. Orice abatere, în sus sau în jos, este un posibil pericol.

Am început să conştientizez puternic cât de gravă poate fi graba sau încetineala, alese de bunăvoie, fără motive binecuvântate. Orice grabă sau pierdere de timp îmi schimbă complet viaţa. De exemplu, dacă eu grăbesc foarte tare treburile casnice, nefăcând ceea ce se cuvine, sărind peste sarcini, lăsând treburi neterminate, făcând treburi de mântuială, ca să plec cât mai repede din casă, fără să fie vreo urgenţă, eu intru în viitor mai repede decât trebuie, fără să fiu pregătită să fac faţă situaţiilor care-mi ies în cale. Dacă m-aş fi mişcat în mod firesc, îndeplinindu-mi cu răbdare şi cu dragoste toate sarcinile, când aş fi iesit din casă aş fi întâlnit anumite situaţii complet diferite faţă de cele pe care le-aş fi întâlnit la ieşirea în grabă. După câtva timp, întâlnesc alţi oameni, alte maşini, alte piedici etc. Chiar dacă întâlnesc aceiaşi oameni, îi întâlnesc cu alte
gânduri, cu altă stare de dispoziţie. Dacă aleg firescul, eu ies pregătită din casă pentru orice situaţie pe care aş întâmpina-o. Pe când, dacă ies în grabă, eu intru în lume fără pregătirea necesară, incapabilă să fac faţă situaţiilor întâmpinate. Acelaşi lucru se întâmplă şi când rămân în urmă, din motive nefireşti, când pierd timpul. Sigur, eu Îl am pe Iisus, o am pe Maica Domnului, am sfinţii, puterile cereşti care îmi vin în ajutor în pericole, dar eu nu voi fi destul de promptă ca să le cer ajutorul. La zăpăceală eu nu am putere deplină de reacţie. Şi când nu respect anumite reguli, când nu sunt ascultătoare, poate nici ei nu mă mai ajută, ca să-mi învăţ lecţia. Când nu urmez cursul firesc al vieţii apar situaţiile neprevăzute care mă tulbură, care-mi strică pacea sufletească, care-mi mănâncă timpul. De câte ori s-au întâmplat dezastre unor persoane care nu trebuiau să fie în acel loc sau în acea situaţie, care au ajuns acolo din grabă sau din pierdere de timp!

Toate aceste gânduri mi-au venit după o lună în care am dat deoparte complet pravila zilnică de rugăciune, ca să mă pot ocupa de multele treburi de la serviciu. Am crezut că am motive binecuvântate şi că e destul să lucrez cu rugăciunea în gând. Intrând cu repezeală în viitor fără arme, am dat-o în bară. Am intrat în viitor mai devreme decât trebuia, nepregătită, şi, după o lună de viteză în acţiuni şi planificarea timpului la secundă, mi-am dat seama că a fost una dintre cele mai proaste luni din toată cariera mea. Am putut să finalizez o foarte mică parte din sarcini, după foarte multă muncă şi stres. Acest lucru s-a datorat faptului că au apărut foarte multe situaţii neprevăzute. De ce au apărut acestea? Pentru că eu am intrat în ele, mi-am făcut-o cu mâna mea. Dacă lăsam treburile să-şi aştepte rândul, în mod firesc, nu aş fi avut parte de multe astfel de situaţii, ci aş fi avut parte de altele, pentru care eram înarmată. Aşa am învăţat cum să mă las în voia lui Dumnezeu şi cum să renunţ la voia mea.

Eu am o fire nerăbdătoare şi vreau să ajung cât mai repede într-un anumit punct, sărind peste multe obstacole. Această nerăbdare a adus haosul din viaţa mea pe care trebuie să-l repar acum. Îmi trebuie multă putere de strunire a simţurilor, ca să mă comport firesc, fără grabă sau fără să pierd timpul. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, cum simt că pierd calea de mijloc, îmi amintesc de nenorocirile în care pot să intru şi nu-mi arde să mă joc cu viaţa. Se pot întâmpla nenorociri şi dacă ţin calea de mijloc dar,  măcar nu e vina mea pentru că eu am făcut tot ce am putut în acel moment. Şi câte gânduri şi idei bune îmi vin când săvârşesc totul cu calm, cu răbdare, fără pic de grabă, în tăcere! Când sunt complet liniştită, simt exact ce urmează să fac, fără plan. Pentru că-L aud pe Dumnezeu care mă ghidează.

Vă scriu aceste cugetări ale mele ca să-mi analizaţi starea în care mă aflu şi să-mi spuneți ceva. Eu am scos pe hârtie doar o parte din ceea ce se desfăşoară în mintea mea. Ştiu că nu trebuie să gândesc mult, dar nici măcar nu fac efort ca să primesc aceste gânduri. Ele îmi inundă singură mintea, fără să scotocesc.

Mulţumesc din inimă pentru tot!
Mihaela