Azi am avut o zi amar-frumoasă, în care m-am simțit „agitată ca sifonul”. Am trecut prin toate cu tot felul de gânduri și sentimente, ronțăind rugăciunea cum am putut.

Când rugăciunea se înmulțește văd parcă mai limpede vârfurile de bucurie și prăpăstiile de amar ale vieții de aici.

Iar acum, la capătul zilei, mi-a ieșit din inimă un înțeles: că Domnul vrea să postim și de ...amărăciune. Să nu o mai trăim ca și cum El nu este. Să ne dăm seama odată că orice ni s-ar părea, El este cu noi, până la capăt. Până la capătul definitiv al amărăciunii.

Sărut mâna, sărut mâna, sărut mâna!

Vă îmbrățișez cu toată inima mea,
M.A.