Maică Siluana,

Astăzi am constatat cu mare uimire că eu habar n-am avut să trăiesc durerea sufletească. Am alungat-o ȋn permanenţă şi, culmea e că eram convinsă că aceasta este calea cea bună. O alungam prin nenumărate metode, care mai de care mai ingenioase şi ȋncercam din răsputeri să aduc falsa bucurie ȋn prezentul meu. Tot timpul am apelat la calmante pentru suflet fără să-mi dau seama că acestea sunt toxice. Am negat prezentul, am negat stările mele sufleteşti mai puţin bune, nebăgându-le ȋn seamă. Mi-am acoperit permanent prezentul, cu trecutul sau cu viitorul. Rareori am trăit prezentul cu intensitate maximă fără să chem intruşi ȋn el.

De foarte mult timp nu apelez la medicamente nocive când am parte de o durere trupească, străduindu-mă să trăiesc acea durere fără ajutor medicamentos, dar la durerile sufleteşti nici prin gând nu mi-a trecut că trebuie să procedez exact la fel.

Astăzi mi-a luminat Dumnezeu mintea, aşa cred eu, şi mi-a arătat cum e să trăiesc prezentul fără anestezie. Doar să trăiesc prezentul predându-mă ȋn braţele sigure ale lui Lui, fără să apelez la alte calmante, fără să inventez strategii de a scăpa de dureri. De foarte multe ori mi-am anesteziat durerea apelând la diverse plăceri. Dar acea
durere nicidecum nu se vindeca, doar se anestezia. Şi cum mă simţeam când ieşeam de sub anestezie? La fel ca la ȋnceput sau mai rău, pentru că nu aveam parte de vindecare şi calmantele luate ȋnmulţeau durerile sufleteşti exact ca medicamentele care au efecte adverse.

Acum, dacă mi s-a arătat cum să accept şi să trăiesc durerea sufletească, simt că, procedând aşa, am parte şi de vindecare, nu numai de ameliorare. Dar e o vindecare pe viu, trăită la maxim, o operaţie fără anestezie, o adevărată mucenicie.

Calea care mi s-a descoperit acum este o cale foarte dureroasã, eu trebuie să-mi accept problema pe care o am, trebuie să I-o arăt lui Dumnezeu şi să fiu de acord să mi-o cauterizeze. Din momentul ȋn care eu ȋmi dau acceptul pentru operaţie, eu devin foarte smerită şi blândă, conştientizând că sunt pe masa de operaţie. Şi cum este un om pe masa de operaţie? Smerit şi blând. Eu nu am văzut om care să afle că suferă de o boală gravă şi să nu fie smerit şi blând. El se lasă cu totul ȋn mâinile doctorilor şi devine ca un mieluşel, nu mai este arţăgos, indiferent cum era ȋnainte de aflarea veştii ȋngrozitoare.

Acestea sunt trăirile mele de astăzi şi sper din tot sufletul ca Dumnezeu să mă ajute să trăiesc necontenit această mucenicie spre care mă ȋndrept. Mi-am dat seama că bucuria duhovnicească este strict legată de aceasta. Nu se poate să am parte de adevărata bucurie fără mucenicie.

Vă mulţumesc din inimă că sunteţi una dintre persoanele cărora le pasă de mine!
La mulţi şi binecuvântaţi ani! Anul 2019 să vă aducă infinită pace sufletească!

Cu multă bucurie că faceţi parte din viaţa mea,
Mihaela