Vreau doar să întreb ceva mai indiscret - și dacă o să jeneze pe cineva îmi cer mii de scuze și nu am nicio dorință să provoc rău la nimeni.
Vreau doar să știu dacă pământul are o vechime de 5 miliarde și ceva de ani și noi ca populație a acestui glob suntem în existență de câteva zeci sau sute de mii de ani, care în tot acest proces ar însemna doar câteva secunde într-un fus orar de 24 de ore, nu face ca religia pe care o urmăm să fie ceva nou și care își are rădăcinile în ceva mult mai vechi și sacru pe care noi nu îl putem înțelege și doar așa, prin bunătatea față de oameni și de aproapele nostru, ăsta e primul pas prin a înțelege de fapt sau a nu înțelege partea noastră dintr-un întreg?
O zi binecuvântată să aveți și sănătate la toată lumea! Doamne-ajută!
Dragul meu Copil,
Îmi pare rău că nu-ți pot răspunde la întrebare. Știi, întrebarea mea este cum să fac ca nu cumva să-L pierd pe Dumnezeu, să nu cumva să pierd legătura vie cu El și să ajung cu bine la întâlnirea cu El de la capătul vieții mele.
Asta nu înseamnă că disprețuiesc întrebarea ta sau întrebările de acest gen, dar, pur și simplu, nu-mi dă Dumezeu niciun răspuns. Dar pot să te asigur că m-a impresionat profunzimea întrebării și a gândului tău.
Dumnezeu să te binecuvinteze!
Maica Siluana
Iertare că-mi dau cu părerea,
Iertare că-mi dau cu părerea, n-o luați ca o dogmă,
Și ca dimensiuni spațiale, nu doar temporale, Universul, căci de el este strâns legat Pământul, are o dimensiune aproape infinită. Iar ca vechime, el este încă mult mai vechi decât Pământul, cel puțin așa se crede.
El are o caracteristică f. importantă pt. discuția noastră: este un univers inteligibil, adică Dumnezeu a pus legi fizice în el care pot fi modelate matematic și explorate științific. Putea, foarte bine, să-l facă opac, o "cutie neagră". Mai mult decât atât, omul a primit în dar și rațiune, tocmai ca să-l poată explora și să se minuneze și de el și de El.
Explorându-l, uimindu-ne de el, putem, într-adevăr, să cunoaștem o fărâmă și din Creatorul său. Adică Dumnezeu ni se descoperă, atât cât putem noi asimila, prin două moduri: prin Revelație (Sf. Scriptură și Sf. Tradiție) și prin intermediul creației.
Și aici ajungem într-un punct care merită menționat: dacă Dumnezeu a făcut anume Universul ca să poată fi explorat și pe om ca să-l poată explora prin mijloace raționale, științifice, rezultă că El nu vrea nicidecum, așa cum ne acuză ateii, "crede și nu cerceta" ci dimpotrivă. Iar religia și știința nu intră nicidecum în conflict. Condiția e ca datele cu care operează fiecare din ele să nu fie deliberat falsificate de oameni.
Așa că eu cred că acel "ceva" mult mai vechi și sacru de care zici este Planul Divin și care nouă ni s-a descoperit doar parțial și pe măsura înțelegerii noastre.
Este însăși veșnicia, în ultimă instanță, pt. că Dumnezeu este atemporal și ubicuu. Pentru că aceste 2 constrângeri, spațială și temporală le avem doar noi, oamenii. După ce murim, ajungem și noi în veșnicie, unde nu este timp, cu trecut, prezent și viitor, ci doar un prezent continuu.
Dacă vrei să adâncești mai mult despre acest subiect, poți căuta cartea "Teologie ortodoxă și știință" de Adrian Lemeni și Răzvan Ionescu și "Teoria relativității pe înțelesul tuturor" a lui Einstein.
Iar dacă ești din Iași, pr. Sorin Mihalache știe sigur mai multe lucruri pe subiectul ăsta. (Sst, rămâne între noi :) )
Hristos a înviat!
Bună, Maica
Bună ziua, tuturor!
Mi se pare ca întrebarea adresata Maicii Siluana reprezinta cumva, un început de drum, iar răspunsul Maicii este oarecum destinația căutată.
Mai exact, numai punand acest gen de întrebări pe care, iată, mintea omului le naște, fără însă a li se putea da un răspuns, ne descoperim limitele, ne simțim
Marginirea, ne cunoaștem neputința, și tocmai faptul ca Dumnezeu a făcut sa putem conștientiza ca EXISTA lucruri mai presus de Înțelegerea noastră, reprezinta începutul unei necesare stari de smerenie. Pășind pe acest drum, asumandu-ne toate limitele întâlnite, căutând-le neîncetat chiar în sufletul nostru, recunoscând-ne astfel pe deplin umanitatea, nedesavarsirea, condiția de ființe create și total dependente de harul Creatorului său, ajungem la un moment dat, după trăirea acestui chin al recunoașterii stării noastre decăzute, sa prețuim cel mai mult pe lume starea de legătură cu Dumnezeu, atât cât ne este noua permis, potrivit rugăciunilor noastre și harului prin care Dumnezeu va voi sa ne răspundă.
Va mulțumesc pentru posibilitatea de a comenta acest mesaj, mi se pare extraordinar atât mesajul, cât și răspunsul, dar mai ales faptul ca ati lăsat posibilitatea de a face adăugiri.
Adaugă comentariu nou