Da, da, așa este, noi nu putem ierta! Nu putem ierta fără Dumnezeu! Și fără închinarea în adevăr, noi nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este, aşa cum ni S-a revelat şi ni Se revelează în Sfânta Sa Biserică!

Da, darul lui Dumnezeu pentru noi este Însuşi Dumnezeu venit la noi, în noi, că să fie cu noi, în această viaţă. Da, nu este darul Lui aşa cum L-a făcut la Creaţie, ci moştenire de la părinţii şi strămoşii noștri, o împreună lucrare a lui Dumnezeu cu părinţii noștri.

Da! Am primit existenţa personală de la Dumnezeu şi viaţa omenească de la părinţi când ei ne-au chemat la viaţă, conştient sau nu, prin actul lor procreator. Ce minune! Ce bine că existăm! E ca un cântec... „Ce bine că ești! Ce mirare că sunt!”

Măicuță bună, acum am înțeles tot! Toată suferință, plângerea, deprimarea, necazurile, încercările, amărăciunea... TOT! Paharul suferinței băut până la fund... de tot! Nu eram niciodată singură chiar dacă părea că sunt! De aceea simțeam că sunt ajutată, dar nu știam de unde vine ajutorul, nu-mi venea să cred (negam pentru că mi se părea totul prea simplu, că: „nu are cum, e prea simplu; cum să vină tocmai Dumnezeu la mine? Cum să coboare El până la mine?” Ce prejudecăți! O viață întreagă trăită în capul meu, fără inima mea! MĂ SABOTAM SINGURĂ!) EL era cu mine, în mine, pentru mine... este și va rămâne cât timp voi trăi... și după aceea.

Și eu vreau să dobândesc puterea de a mă face fiică a Lui după har! Și eu vreau să fiu liberă! Liberă să iubesc! Liberă să trăiesc! Liberă să gândesc! (Oare la a gândi liber, e mica „concurență”? )

O, măicuță bună, mi se bucură inima. Dansează. Se joacă. Râde. Ăsta e Dumnezeu! Dumnezeul copilăriei mele! Dumnezeul pe Care Îl știu... și de Care îmi era atâta dor! Tot ce voia El de la mine era să-L văd! Să-L recunosc! Fie în oamenii din jurul meu, fie în tot ce mă înconjura! Nu porunci, nu timp petrecut cu El, nu trăire cu El, nu iubire cu El, ca El (nu că astea nu ar fi importante... bineînțeles că sunt). El voia doar să vindece ochii mei, ochii inimii mele împietrite. Să transforme orbirea mea în vedere! Să mă binecuvânteze! Să văd lumea și tot ce a creat El pentru noi, bun și frumos, prin Ochii Lui! Ochii mei să aibă culoarea Ochilor Lui! Sunt foarte fericită! Mi-e și frică să mai spun altcuiva ce trăiesc acum. MĂICUȚĂ! VĂ SUNT RECUNOSCĂTOARE PENTRU TOT! MI-AȚI REDAT VEDEREA ȘI BUCURIA cu acest Seminar al iertării! VĂ IUBESC DIN TOATĂ INIMA !

Cuvântul Lui mi-a intrat în inimă şi-şi face bine treaba înlăuntrul meu. Aseară citeam acatistul Sfântului Duh și suspinam. Dimineață, când m-am trezit, nu am auzit alarma (era să întârzii la serviciu), dar pentru prima oară în ultimii șapte ani, nu conta! Chiar nu conta! Eu am dormit așa de bine! M-am odihnit așa de bine! M-am trezit alt om! Mă simt alt om! Ce bucurie! Viața are sens!

Cu mult drag,
GE