De multe ori aud „copiii plătesc păcatele părinților” și nu înțeleg... Nu îi corect. Fiecare să își plătească proprile păcate! Copiii nevinovați, ce vină au ei dacă părinții au păcătuit? Dumnezeu se zice că îi bun, corect, atunci nu poate veni de la El. Dar de ce perminte să se întâmple lucruri rele? De ce nu îi apară pe cei nevinovați? De ce dacă suferi, ai greutăți, înseamnă că Dumnezeu te iubește? Nu ar fi mai bine atunci dacă ne-ar iubi altfel, fără suferință? De ce Dumnezeu, dacă suferim, nu ne dă și un răspuns? Măcar să știm de ce se întâmplă anumite lucruri...
Otilia Ramona
Draga mea Otilia Ramona,
Formula aceasta, „copiii plătesc păcatele părinților”, nu este corectă. Fiecare „plătește” pentru propriile sale păcate. Iar plata constă în consecințele răului pe care îl facem prin păcat. Tot ce facem noi se întoarce la noi, fie bine, fie rău, prin consecințele actelor, gândurilor, cuvintelor noastre. Deci copiii nu plătesc păcatele părinților, dar copiii pătimesc, suferă din cauza păcatelor părinților. Păcatele părinților se întrupează în deprinderi, obiceiuri, atitudini, violență și chiar boli trupești care se transmit copiilor, care produc suferință copiilor. Când copilul învață să se poarte ca părinții lui, făcând răul, el suferă consecințele păcatelor părinților și apoi, desigur, devine responsabil pentru păcatele sale. De asemenea, dacă părinții, prin păcatele lor se îmbolnăvesc trupește și trimit aceste boli, slăbiciuni copiilor, copiii suferă fără să fie vinovați. Nu Dumnezeu le dă copiilor boala, ci copilul se îmbolnăvește din cauza mediului intern sau extern otrăvit de păcate pe care nu Dumnezeu le-a făcut.
Da, mare este taina libertății pe care a acordat-o Dumnezeu oamenilor și îngerilor! Acest Dumnezeu care îngăduie să se întâmple răul este un Dumnezeu al iubirii, Care este tot timpul cu cel ce suferă, oferindu-i puterea lui de a se apăra sau de a îndura. Din păcate, aproape nimeni nu ne învață în copilărie să folosim această putere, această iubire a lui Dumnezeu. Slavă Domnului că, pe măsură ce creștem, avem posibilitatea să ajungem în biserică, să primim această putere și s-o folosim. Atunci totul se schimbă în viața noastră.
Dumnezeu, Copila mea, nu ne poate scăpa de suferință fără voia noastră, iar cei ce vor să scape au de făcut două lucruri: să nu producă suferință nimănui, cu ajutorul harului și, atunci când suferă pe nedrept, să sufere ca El și împreună cu El. Când facem asta, descoperim că suferința este cu totul și cu totul altceva decât ce facem noi când ne plângem, ne răzvrătim, răspundem cu rău răului.
În aceată lume care încă Îl respinge pe Dumnezeu, răul are putere multă și suferința este cumplită. Dar tot aici și acum, Copila mea, există Împărăția lui Dumnezeu și bucuria cunoașterii efective a biruinței Domnului împotriva răului.
Dumnezeu să te binecuvinteze și să-ți dea putere să folosești suferințele prin care treci ca loc de întâlnire cu această iubire a Lui! Te îmbrățișez și iartă-mă că nu pot să te ajut mai mult.
Maica Siluana