Dragă maică,

În luna noiembrie v-am contactat pentru sfat duhovnicesc, iar blândețea, răbdarea dumneavostră și cuvintele de folos mă determină să va scriu acum, din nou, în speranța că îmi puteți lumina mintea umbrită, încărcată și deznădăjduită de niște concepte ale societății care, în opinia mea, sunt eronate moral. Aceste stereotipuri sociale mi-au provocat frustări adânci pe care timp de un an le-am refulat, însă mereu se întorceau mai puternic în conștiința mea, iar pentru a mi le clarifica am apelat prima dată la familie, apoi la niște prieteni, rămânând dezamăgită din ambele părți de viziunea lor limitată, comună și banală a situației. Mi-a fost rușine să discut această problema cu duhovnicul meu, așa că vă rog să mă iertați dacă am prea multă îndrăzneală să vă aduc în discuție probleme legate de curăție, Taina Căsătoriei, iubirea sinceră dintre doi tineri.

Deși am doar 18 ani, moment în care mă preocup și de activitățile specifice vârstei precum învățatul, ieșirile în oraș cu prietenii, adică îmi păstrez cumpătarea și inocența, copilăria în fapte, totuși mă gândesc cu seriozitate la chestiuni legate de desfrânare, la căsătorie și la găsirea unui partener de viață, deși pare prea devreme să mă gândesc la așa ceva. Această atitudine este determinată de ceea ce văd în jurul meu, printre prieteni și cunoștinte care își încep viața intimă de pe la 18, 19 ani și îmi pare că au uitat adevărata frumusețe a sentimentului de iubire și a acestui act, tendință manifestată mai ales în rândul băieților.

Așadar, eu sunt de părere că o relație intimă nu trebuie începută înainte de mariaj, întrucât actul sexual nu mi se pare „ceva normal, ceva firesc” (după cum spune lumea), ci este un contact sacru, un schimb de energii unice și puternice care atestă iubirea la un nivel înalt și sincer, gest pe care nu îl poți oferi decât persoanei pe care o iubești cu adevărat și cu care vrei să îți petreci viața, toate acestea în cadrul Sfintei Cununii, pe care din nou nu o consider un „ritual, o tradiție, un obicei” (după cum spune lumea), ci o adevărată taină prin care Dumnezeu binecuvântează unirea a două suflete spre bună înțelegere și conviețuire în această lume, dar și spre mântuire. Ținând cont de acestea, îmi doresc ca atât eu cât și viitorul meu soț să fim curați înainte de căsătorie, însă mă frustrează opinia publică despre experiența și maturizarea emoțională a bărbatului. Astfel, mi s-au adus argumente de genul :
1. Bărbatul trebuie să aibă experiență, să cunoască cât mai multe femei (trupește vorbind), ca să știe să mângâie o femeie, „să știe ce face”
2. Bărbatul abia după ce a umblat cu multe femei SE PLICTISEȘTE și își dorește o femeie doar a lui
3. Așa e în natura lor, așa e felul lor, nu se pot abține să nu se culce cu femei.

Din aceste cuvinte eu deduc următorul portret masculin: o ființă incapabilă să își depășească condiția organică, să evolueze din stadiul animalic spre cel rațional uman, să își asume responsabilitate emoțională, tardivă în revelarea adevăratului sentiment de iubire. Nu mai spun că reiese un egoism exacerbat și o inferioritate rațională: să ai experiență? Dar femeia ce este? Un obiect? Gesturile de tandrețe și intime nu au nevoie să fie învățate, sunt instinctuale, lăsate de Dumnezeu în noi; trebuie să ajungă să SE PLICTISEASCĂ de femei că să se dezvolte în ei dorința stabilității și responsabilității căminului? Și după ce se plictisesc au și pretenția să găsească o fată de casă, cuminte, inteligentă, dar ei ce au oferit dacă au curvărit și s-au destrăbălat toată viața? Este nedrept și egoist să ceri ceea ce tu nu oferi. Prin urmare, bărbatul se conturează ca o ființă greșită și stricată, condusă de pasiuni și nu de chibzuință. DAR ESTE FALS. Dumnezeu nu l-a creat pe om greșit. Societatea și lipsa unei educații morale, creștine l-au condus să ajungă așa, iar femeile lipsite de ambiție au trecut cu vederea acest fenomen vicios prin sintagma „așa e natural or”. Nu, o mamă trebuie să își educe băiatul cu simțul responsabilității emoționale, al cumpătării și al înfrânării. În schimb, acestora le sunt implementate idei despre experiență și „vrăjit cu fete” , în timp ce fata trebuie să fie cuminte, smerită, de casă. Dar „SĂ NU FII DESFRÂNAT” Dumnezeu a zis-o pentru toți , nu doar pentru fete. Aceasta e frustrarea mea: discriminarea între sexe și înțelegerea greșită a firii, femeia și societatea încurajând dezvoltarea instinctuală a bărbatului.

Am fost numită idealistă că realitatea este aceea expusă în cele trei argumente menționate mai sus, că „așa sunt ei” . Nu, eu sunt sănătoasă moral, iar unele femei au favorizat ca bărbații să se dezolte astfel prin cerințele lor, auzind din gura multor fete expresii de genul: „vreau un băiat cu expereință, ca să știe ce face”, „trebuie să știm dacă ne potrivim în pat”. După care tot femeile se plâng de ce bărbații înșeală sau sunt neserioși. S-au adaptat la cerințe. Iar societatea, vinovată, pentru a se disculpa, afirmă resemnată „așa sunt ei”.

Sunt dezamăgită că pornirea instinctuală domină și că sensul adevărat, pur, magic al iubirii a dispărut. Nu mai știm să iubim, iar totul a devenit un cerc vicios, o industrie, este ceva „normal și firesc”, iar eu mă lupt contra acestei opinii bolnave. Fie că ești creștin, fie că nu ești, din punct de vedere moral este o atitudine greșită pentru că se antrenează patima și nu valorile spirituale

De aceea, mă doare foarte tare că uneori deznădăjduiesc că, în urmă rugăciunilor mele, voi primi o persoană așa ca mine. Pe de altă parte, mă gândesc că eu îmi doresc un lucru folositor sufletului meu, care respectă legea divină, că am „căutat mai întâi Împărăția Cerurilor” și mă întreb de ce nu ar îndeplini Dumnezeu rugămintea mea? Nu caut plăcerea, aspir către iubirea sinceră, necondiționată, curată, trăită după placul Bunului Dumnezeu, să fiu femeia care își susține și se dedică soțului, care se dezvoltă împreună cu el, să fiu femeia care își crește copiii cu dragoste.

Întrebarea mea este… greșesc, maică? Greșesc că îmi doresc să am parte de ceea ce ofer? Greșesc că îmi doresc să repesct legea Domnului într-o societate modernă? Mai există băieți care să aibă principii ca ale mele? De fapt, mai există, deoarece am avut ocazia să cunosc două cupluri de tineri 18-23 de ani căsătoriți, cuminți și cu o dragoste sinceră și devotată în suflet. Însă tocmai acest număr redus de băieți serioși mă face să deznădăjduiesc în împlinirea mea sentimentală și atrocitățile morale care contrapun ideilor mele mă determină să mă răcesc și să mă îndepărtez de cel mai frumos sentiment, iubirea candidă și dezinteresată.

Vă rog să mă iertați, maică, dacă am avut cutezanța sau dacă m-am exprimat cu superbie.

Poate din cauza timpului încărcat nu veți reuși să îmi răspundeți, iar eu voi înțelege acest lucru. Îmi doresc doar ca în rugăciunile dumneavostră să mă amintiți și pe mine, ca Dumnezeu să îmi ofere luminarea sufletului și a minții, îndepărtarea deznădejdii, putere de rugăciune și de a suporta așteptarea și încercările, să mă conducă către persoana potrivită.

Vă mulțumesc că ați ascultat un suflet rătăcit!