Viața monahală sau viața de mirean

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne-ajută, Maica Siluana!

De ceva timp am avut bucuria de a fi voluntară în cadrul unei mănăstiri din București. Mulțumirile pe care le-am simțit acolo și modul în care viața mea începe să devină din ce în ce mai lină și mai echilibrată nu pot fi cuprinse câtuși de puțin în cuvinte.

Înafara mănăstirii, în viața mea de familie (nu sunt căsătorită, mă refer la părinții și surorile mele) sau în relațiile cu colegii mei de la serviciu,etc. lucrurile, din nou, se așează foarte frumos. Nu am găsit încă un băiat cu care să îmi doresc să întemeiez propria mea familie, prefer să mai aștept o vreme până a lua o decizie în această privință.

Aș dori, însă, dacă se poate, să îmi dați un sfat, o îndrumare, un gând privind o posibilă alegere între viața de familie și viața monahală. Ambele vin cu mulțumiri multiple în timp și amândouă pot reprezenta căi spre mântuire. Totuși, eu simt nevoia să iau o decizie pentru viața mea. Taina monahismului este un lucru de o însemnătate deosebită. Nu aș vrea să fac acest pas fără a fi locul meu acolo. Aș vrea să știu cum să ajung la punctul în care să mă conving că unul din cele două situații ar putea fi alegerea de care am
nevoie, fără a greși în niciun fel în fața lui Dumnezeu.

Vă mulțumesc pentru gând și vă doresc toate cele bune! Doamne-ajuta!

Andreea

Câtă vreme alegerea este o problemă pentru tine, cred că mănăstirea nu-ți este indicată. Apoi, nici căsătoria dacă încă nu ai găsit un băiat potrivit așteptărilor tale. Așa că ascultă-ți inimioara și mai așteaptă, roagă-te, spovedește-te, împărtășește-te, învață să ai răbdare, să nu judeci, să te rogi. Astfel, Domnul te va lumina în inimioara ta să faci ce dorești tu cu adevărat. Voia Domnului este să fii cu El orice alegere ai face și să faci voia Lui.

Te îmbrățilez cu drag și binecuvântare!

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar