Sărutmâna, măicuţă!
Ce părere aveţi despre curentul acesta al „gândirii pozitive”? E ceva ce poate fi practicat de un creştin-ortodox cu viaţă în Biserică (post, duhovnic, spovedanie etc.)? Şi nu vorbesc despre amăgirea de sine prin cuvinte pozitive („sunt Miss Univers”, când eu sunt cam boccie de fel), ci de a folosi gânduri cu un conţinut bun, „pozitiv”, spre a ne lupta cu tendinţa învăţată din familie/ societate de a pune răul înainte (spre exemplu: „nu mă apuc de treaba asta că şi-aşa nu sunt în stare să duc ceva până la capăt”).
Mulţumesc şi mă iertaţi dacă v-am răpit din timp cu o întrebare mai puţin importantă!
Irina
Draga mea Irina,
În principiu, am o părere bună despre tot ce este pozitiv pentru că faptele, cuvintele, gândurile pozitive ne fac viața pozitivă. Atât pe cea lăuntrică cât și pe cea din jurul nostru. Răutatea care ne chinuie, ne distruge pe noi și lumea se lucrează mai întâi prin gânduri și cum bine spui, noi am învățat și am moștenit tendința de a folosi mai mult răul, crezând că asta ne apără de răul exterior. Mulți dintre noi, oamenii, am ajuns dependenți de răutate. De aceea, am anumite rezerve față de curentul gândirii pozitive, în sensul că nu poate rezolva problema la rădăcina ei. Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependența de răutate, de plăcerea de a fi răi sau de plăcerea de a ni se întâmpla ceva rău. Așa că, acest curent dacă este supraalimentat cu „curentul Duhului Sfânt”, este nu numai bun, dar și indicat pentru orice om care vrea să iasă din mocirla răutății. Și, „curentul Duhului Sfânt” va deveni mai lucrător, mai roditor pe măsură ce „practicăm” viața în Biserică. Fără această practică, gândurile, oricât ar fi de pozitive, ne pot fi ușor spulberate de ispite și încercări.
Cu dragoste,
Maica Siluana