Bună ziua.
Vă rog din suflet să mă ajutați. Eu cu soțul nu ne-am mai înțeles din cauza mamei lui. Și el a ales-o pe ea. Eu am rămas cu pruncul meu încă de la doua săptămâni. Am divorțat de el. El ne-a abandonat, a mers la distracții și nu i-a păsat efectiv de noi. Aș dori din suflet să îl iert, dar nu pot.
Vă rog din suflet să îmi spuneți ce să fac pe viitor sa fiu mai liniștită. El acum se poartă frumos cu noi, când vine în vizită la copil. Credeți că și-a dat seama ce a greșit?
Simona
Draga mea Simona,
E firesc să-ți fie greu să ierți în astfel de situații. Nici nu poți. Noi, oamenii, nu putem ierta. Mai uităm, mai scuzăm, mai trecem cu vederea, dar nu iertăm pentru că nu este omenește posibil. De aceea S-a făcut Dumnezeu-Fiul Om, ca să ne dea puterea Lui dumnezeiască să iertăm. Așa că cere de la Domnul această putere și învață s-o folosești. În acest sens de mare ajutor îți va fi să lucrezi seminarul „Să ne vindecăm iertând” pe care îl găsești la noi pe Site.
Apoi, acum e important să-l binecuvântezi cât mai des în gând (Doamne, binecuvântează pe tatăl copilului meu X) și să nu-l judeci niciodată în fața cuiva. Gândul rău se revarsă și peste voi. Să-ți înveți copilul să-l iubească. Va fi greu, dar Domnul te va ajuta.
Nu e imopsibil să-și fi dat seama că a greșit, dar nu cred că-i va fi ușor să recunoască asta. Bărbații dependenți emoțional de mamele lor sunt foarte vulnerabili, dar și foarte orgolioși din cauza disprețului ascuns de sine. Încearcă să o binecuvântezi și pe mama lui și să o ierți fără să faci însă compromisuri.
Să fii aproape de Domnul, să te spovedești des, să vă împărtășiți și tu și copilul, să te păzești de păcat și vei cunoaște bucuria sfântă care vine din mila Domnului!
Fii binecuvântată!
Maica Siluana