​Draga mea măicuță dragă, Pentru o secundă am resimțit emoția cu care începeam de fiecare dată să-ți scriu câte ceva.
Las pronumele de politețe pentru că acum te simt mai aproape.

Draga mea măicuță dragă, te am așezată lângă icoana cu Dreptul și Blândul Judecător... Icoana asta faină tare care știu că dragă îți este și ție, și cu zâmbetul tău mă îmbrățișezi de fiecare dată când dau cu ochii peste tine. Ghidușă cu bucurie ruptă parcă din lumină.

Îți mulțumesc Doamne că ai rânduit să o am pe maica Rafaela aproape. Și că mi-ai vorbit și ai lucrat cu mine prin ea.

Tu măicuță dragă, așa cum a rostit ÎPS Teofan în cuvântul său la căpătâiul tău, ai fost și rămâi o luminiță care m-a luminat în întunericul minții mele bolnave.

Te-am mâhnit în ultima tabără, dar ai știut să vezi cât mi-s de amărâtă de propriile-mi iluzii și asta a fost și a rămas șocant la tine și la învățătura ce am primit-o prin tine, că așa, mai ales așa ne iubește Domnul, și așa.... m-ai primit, sprijinit, luminat, ascultat și când a fost cazul sfătuit. Asta e ultima noastră întâlnire: la Durău, ultima zi, când mi-am bocit patimile, când s-a prăbuși în sfârșit îngânfatul din mine, povestind printre ultimii, vii și mă îmbrățișezi, și zici așa uimitor hai, hai acasă... nu mai hoinări.

Îți mulțumesc că nu ai intrat cu bocănceii în viața mea. Și deși am intrat împreună pe drumurile cele mai ascunse și împăienjenite ale ființei mele ai avut atâta delicatețe și iubire ... încât mereu mă voi uimi de puterea blândeții, fineții cu care găseam de fiecare dată o rana dureroasă și alinată în plânsul de arătare a ei, oricât de grea, Domnului... care a pus și pune alifia vindecării.

Am început copilă, copilă sunt și azi, și Doamne!!! Slavă Ție Doamne că mi-ai scos-o pe maică în cale încă de la 19 anișori. Azi am 25, dar luminează-mă să nu fie în zadar.

Câte onduleuri, câte bucurii, câte vindecări, câte împliniri, câte și mai câte...
Te-ai topit și reaprins în cer. Și arzi în inimile noastre, draga mea măicuță dragă dragă.

Mi-ai iertat deja fiecare neascultare, căci din privirile tale știam că mă lași liberă iubindu-mă. Te durea, nu insistai și tocmai neinsistența ta mă punea cel mai mult la lucru...

Parcă le-ai făcut pe toate, cel puțin cu mine, ai încheiat ce a fost de dat, dezis, de sfătuit , și chiar mi-ai zis-o: le știi... acum știi ce e de făcut.

Maica mea, se miră ființa mea și se cutremură în neînțelesul rânduirii Sale... dar se îmbină durerea asta cu o bucurie...pe care nu știu cum să o exprim în cuvinte. De parcă-mi zici: mi-e bine acum.

Știi acum exact un an murise tata și tot acum un an mă ridicai și mă învățai să accept durerea lipsei reale a lui. Că nu mai e, că el chiar nu mai e, și simțeam vibrația durerii în fiecare celulă... revoltă și durere în a mă rupe fizic de el.
Am rămas anesteziată în fața aceleiași mașini care acum un an îl purta pe tata.

Nu mai ești fizic. Da Georgiana, Maica a murit. Maica Rafaela a murit. Ce uimire. Am urcat pe Ceahlău în septembrie...
Cu groază repet asta amintindu-mi cu tu spuneai anul trecut aceeași fraza despre tata. Îmi venea atunci să urlu, și nu puteam acceptaceaud, durea atât de tare...

Doare și acum. Da. E doliu ăsta, e... ești o soră...

Îți mulțumesc Maica Rafaela, pentru zâmbetul tău viu. Pentru răbdarea tuturor mofturilor și a iubirii de neînțeles.
Pentru glumele și ironiile trezvitoare, îmbrățișările și mustrările ce știai că le pot duce.

Ce să mai... fă Doamne Tu din suspinul amintirii maicii slavă Ție pentru lucrarea îngăduită prin ea și bucurie desăvârșită sufletului ei.
Și nu mă lăsa să uit ce am învățat alături de ea!

Îți mulțumesc Doamne, îți mulțumesc maică. Te iubesc mult, maică!!

Maică Siluana, vă iubesc mult și pe sfinția voastră, vă pomenesc cu multă stângăcie și vă mulțumesc pentru tot. Pe voi două vă am cele mai apropiate și intime.

Bunul Dumnezeu să vă mângâie și să vă binecuvinteze și să vă dăruiască sănătate!

Cu aleasă prețuire,
G