Încă îmi răsună în minte ceea ce mi-ați scris când v-am trimis prima mea scrisoare: „Că într-o zi voi râde de toate acestea”. Cu mintea mea de atunci nu v-am înțeles și nici nu puteam. Eram așa încleștată. Acum toate s-au dizolvat în trecutul meu ca un bolovan mare ce s-a spart în bucăți mai mici și acestea s-au spart în bucăți din ce în ce mai mici și apoi le-a luat vântul. Când mă gândesc la toată durerea acumulată în mintea mea de-a lungul copilăriei mele și a tinereții mele și la starea de ușurință, de despovărare pe care încă o mai resimt nu pot să nu mă minunez.
Știți, am cărat atât timp o povară uriașă și copleșitoare. Acum chiar și umerii mei și tot corpul meu se simte fizic ușurat. Mă bucur să trăiesc.
Mă bucur că ați fost acolo când am avut nevoie.
Domnul să vă dea sănătate să vă întărească! Într-un fel știu că aveți parte de asta că altfel nu cred că v-ați descurca cu atâta durere care vine spre dumneavoastră. Și durerea asta e reală pentru cei ce o trăiesc și nu știu cum să se elbereze de ea. Într-adevar este extraordinar ce se întâmplă. Cum totul se dizolvă în iubire și cât de ireale par acum pentru sufletul meu durerile trecutului meu. Vă iubesc.
Doamne ajută!
R
Și eu te iubesc, Copila mea!
Și în mine durerea voastră se transfigurează curgând dinspre trecut în prezentul care devine viitor. Acel viitor din care ne cheamă Bucuria cea mare de vom îndrăzni să primim puterea dumnezeiască de a ierta. Avantajul meu este că pe unii dintre voi vă văd cumva în acel viitor și această nădejde este puterea care mă ajută să primesc ceea ce-mi dați când suferiți.
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana