Dragă Măicuţă, Revin după mult timp, deoarece mi-a atras atenţia scrisoarea lui CV şi aş vrea să spun ceva din experienţa mea. Dacă consideraţi că e utilă pentru ea, vă rog să trimiteţi această scrisorică, dacă nu, atunci nu o trimite-ţi, că nu vreau să-i fac mai mult rău decât are deja în familie.

Povestea mea începe în copilărie. La culcare, o rugam pe mama să-mi spună şi mie o poveste, dar invariabil adormea înainte de a se termina povestea. La un moment dat mi-a spus: „Fă-ţi şi tu poveşti, că aşa fac şi eu."
Am început să-mi fac poveşti înainte de culcare, ca să pot adormi, dar, după un timp, am început să fiu eu eroina principală din vise şi să-mi construiesc o lume aşa cum mi-o doream eu. Pentru că citeam mult, mereu îmi făceam poveşti în legătură cu subiectul citit şi bineînțeles că eu eram eroina principală. În felul acesta m-am izolat de ceilalţi (care oricum nu mă băgău în seamă) şi am început să trăiesc în altă lume. Deabia aşteptam să vină ora culcării, sau să fiu singură şi începea fantezia .După căsătorie, o perioadă nu mi-am mai făcut povesti, dar deoarece căsnicia mea era foarte, foarte departe de ceea ce visasem eu, am început din nou să-mi fac poveşti şi să mă desprind de lumea reală. Cu timpul aceste poveşti nevinovate, nu au mai fost aşa de nevinovate. Cu timpul aceste poveşti au ajuns ca un drog. Nu puteam trăi fără lumea mea. Visele cu ochii deschişi îmi apăreau şi în somn. Cu cât căsnicia mea cu un alcoolic violent se ducea de râpă, cu atît mai mult trăiam în vis. La un moment dat nu mai ştiam dacă a fost vis sau realitate. Pe moment m-am speriat, dar nu aşa de mult încit să renunţ. Nu puteam renunţa la speranţa mea că odată şi odată voi avea o viaţă ca cea din visul meu. Treceam prin viaţă ca o somnambulă. Pe deoparte era bine, că nu mă interesa viaţa nimănui, nu bârfeam şi nu comentam despre ceilalţi. Eram chiar uimită că cei din jurul meu ştiau aşa de multe despre toţi, dar pe de altă parte nu trăiam cum ar trebui nici clipele fericite din viaţa mea, pentru că nimic nu se ridica la nivelul celor din vise. Aşa am ajuns azi să nu am momente plăcute, sau fericite la care să mă pot gândi cu drag, acum la vârsta aceasta înaintată.
După revoluţie, când Doamne m-a chemat la El şi am început să citesc cărţi despre mucenici şi despre vieţile sfinţilor, am început să mă visez că fac şi eu la fel ca ei şi ajung la mari haruri. Am renunţat repede când mi-am dat seamă că e mare păcat să faci acest lucru, aşa că am continuat cu lumea mea de vis din viaţa de zi cu zi. Când am îmbătrânit şi mi-am dat seama că nu se va împlini niciodată visul, am ajuns la disperare şi am început să plâng. După cum ştiţi, v-am scris Măicuţă, că am plâns un an, un an şi jumătate de nu mă puteam opri din plâns. Sufletul meu s-a răcit şi s-a îndepărtat de Doamne, şi s-a pustiit. De data aceasta Doamne a început să mă atenţioneze mai vehement că sunt pe o cale greşită. Deşi mă spovedeam şi spuneam că duc o viaţa dublă şi în viaţa aceea sunt mult mai plină de păcate şi grave, poate că nu am ştiut cum să explic şi nu am primit sfatul care să mă facă mai de mult să renunţ la viaţa mea dublă. Tot Doamne mi-a arătat că ce fac eu este că arunc crucea din spatele meu, şi că asta am făcut toată viaţa. Deci nu sunt pe cale, că deşi par că mi-am luat crucea în spate, la prima greutate o arunc şi mă lăfăi, chiar mă bălăcesc în visele mele şi în suferinţa pe care mi-o dau de fapt. Deabia acum încerc, cu mare greutate să scap de aceste vise şi e foarte greu .O viaţă trăită într-o minciună cu greu se poate schimba. Şi dacă mă lupt ziua cu visele, atunci îmi apar în visele din somn. Sunt atât de dulci şi de apetisante de nu te poţi desprinde din ele. E ca şi cum i-ai flutura unui diabetic prin faţă tot felul de prăjituri, care de care mai frumoase şi mai cremoase. Sper că voi reuşi cu ajutorul lui Doamne şi al Măicuţei Sale şi a sfinţilor. Nu începeţi a visa că e o capcană din care cu greu se iese. Asta aş sfătui eu pe toată lumea.
Măicuţă draga aştept şi de la dumneavoastră un sfat în legătură cu cele scrise. Nu ştiu dacă am reuşit să redau prea bine tragedia la care se ajunge de la aceste vise în aparenţă nevinovate.
Vă sărut cu mult drag,

Lizeta