Dragă MAMĂ, Să ştii că îmi eşti dragă, te iubesc atât cât pot şi aşa cum ştiu. Să mai ştii şi că dragostea aceasta izvorăşte dintr-un sufleţel rănit de o rană despre care tu nu ştii. Despre rana aceasta vreau să-ţi scriu acum. Îţi scriu pentru că vreau să mă vindec, iar dacă ar fi să vorbim, nu ai înţelege. Tu nu m-ai înţeles niciodată.

Să ştii, MAMĂ, că mă durea mult atunci când, copil fiind, nu te simţeam lângă mine. Mă durea şi când mă bătea tata, fără vreun motiv întemeiat, iar tu priveai cu durere în suflet fără să zici ceva. Se vedea durerea în ochii tăi. Poate îţi aminteai cum te bătea şi pe tine. Dar, privirea ta de atunci şi faptul că nu-mi luai apărarea, mă durea mai tare decât bătăile lui tata.
Îţi aminteşti când eram la gimnaziu şi mă trezeam dimineaţa singur şi-mi pregăteam micul dejun şi pecheţelul pentru şcoală? Poate nu-ţi mai aminteşti. Tu stăteai în pat atunci. Dar eu îmi amintesc cu durere de vremea aceea. Încercam atunci să te scuz. Mă gândeam că noaptea sunt singurele tale clipe de odihnă, până să se trezească tata şi să înceapă scandalul. Dar, totuşi, m-a durut. Iar după ce tata ţi-a reproşat că nu-ţi îndeplineşti îndatoririle de mamă, ai început să te trezeşti odată cu mine şi să-mi pui tu pacheţelul. Ştii cu cât drag îl mâncam la şcoală? Doar era făcut de mânuţele mamei mele.
Îţi mai aminteşti când am leşinat la biserică? Aveam vreo 13-14 ani şi mergeam singur la biserică. Era vară şi era cald şi înghesuială mare... şi am leşinat. Dar tu nu erai lângă mine nici acum. Erai acasă. M-au luat străinii pe braţe şi m-au scos din biserică.
Apoi, tot pe la 14 ani, am făcut cunoştinţă cu deznădejdea. Cu adâncurile deznădejdii. Chiar aveam gânduri să mă sinucid. Asta nu ştii pentru că nu ţi-am spus niciodată. Încercam să te protejez de veştile rele. Era perioada când zilnic te băteai cu tata. Erai şi aşa destul de supărată. Şi atunci eu trebuia să te încurajez pe tine, să-ţi fiu stâlp. Eu nu aveam voie să cad... Dar am căzut. Şi eu nu aveam nici un sprijin. Prieteni nu aveam pentru că, de când au început scandalurile la noi în familie eu, din cauza ruşinii, am rupt orice relaţie cu oricine. Nu mai ieşeam afară decât la şcoală şi la cumpărături. Ţie nu puteam să-ţi spun pentru că erai prea ocupată cu victimizarea propriei persoane. Şi cred că nu ţi-a fost uşor cu tata. Dar, să revin. Şi nu m-am sinucis. Ştii de ce? Pentru că m-a salvat Măicuţa Domnului. Am strigat la ea din mocirla deznădejdii şi a venit şi m-a îmbrăţişat şi m-a încurajat şi m-a strâns la pieptul ei tare, tare, tare de tot. Şi de atunci simt cum mă ţine de mână. Ea era şi mama mea şi prietenii mei. Ea era bucuria mea şi izvorul puterii mele. Din clipa în care Maica Domnului m-a luat în braţe, norii deznădejdii s-au risipit. Era aşa de bine!!! Şi este şi acum. Nici asta nu ţi-am spus pentru că nu înţelegeai. Erai doar preocupată de ce pe Ea o alintam spunându-i "MĂICUŢĂ", iar ţie îţi spun "MAICĂ".
Îţi aminteşti când eram ultimul an la liceu şi m-am dus la Olimpiada de Istorie, faza naţională? M-am dus pentru tine. Să-ţi fac o bucurie. Să te încredinţez că eforturile pe care le-ai depus, nu sunt zadarnice. Şi ce? Parcă nici nu ai observat. Totul a trecut pe lângă tine. Nu am primit nici o încurajare, nici un semn de bucurie din partea ta. Doar indiferenţă. De fapt, nu m-ai încurajat nici măcar o dată în toată viaţa mea, nici tu şi nici tata.
Îmi amintesc şi cum îl blestemai şi îl înjurai pe fratele meu. Mă durea lucrul acesta. Îl înjurai de mamă... adică, de tine. Ce să-ţi vorbesc despre blestemele de mamă... Nu te interesează subiectul ăsta.
Ştiu cât efort ai depus ca să nu ne lipsescă nimic mie şi fratelui meu. Îţi admiram curajul şi efortul când, după ce te-ai despărţit de tata, lucrai în trei locuri ca să ne ţii în şcoală. De dimineaţa până seara erai la servici. Dar, mamă, să ştii că un copil are nevoie şi de dragoste şi de îmbrăţişare şi de încurajare, nu numai de mâncare şi de şcoală.
Da, mamă, tot ce ţi-am scris aici sunt răni în sufletul meu. Răni pe care le aduc înaintea Domnului spre vindecare. Nu te condamn pentru nimic. Nu-ţi reproşez nimic. Ai făcut aşa cum ai crezut că e mai bine. Poate că n-ai ştiut sau nu ai putut mai mult. Dar Domnul poate completa neputinţa noastră.
Îţi doresc să simţi şi tu dragostea Măicuţei Domnului!
Doamne, binecuvânteaz-o pe MAMA mea!
Alex

Dragă TATĂ,

Îmi amintesc şi acum cu bucurie când eram copil de grădiniţă şi mă învăţai cântece patriotice. Îmi plăcea nespus de mult când îmi povesteai aventurile tale din armată. De fapt, cred că îmi plăcea să te simt lângă mine, să simt că eşti tatăl meu. Dar, "minunea" n-a ţinut prea mult. Doar până am mers la şcoală. Apoi, te-ai apucat de alcool. Şi te îmbătai şi ne băteai pe toţi. Îmi amintesc şi acum cu durere cum o băteai pe mama şi eu am sărit în apărarea ei şi te loveam pe tine. Iartă-mă, tată! Ăsta a fost capătul răbdării mele şi felul în care, copilul de 13 ani, a ştiut să vă spună să încetaţi odată.
Îmi amintesc şi cum, pentru un 9 la Română, m-ai bătut atât de tare, încât mi-ai spart buza... cu capul tău. Erai mort de beat şi atunci. Nu te puteai ţine pe picioare, dar puteai da în mine.
Îmi amintesc cum o învineţeai pe mama atât de tare, încât nu rămânea nici măcar un cm pătrat din ea de culoarea pielii naturale.
Îmi amintesc cum l-ai legat pe fratele meu de mâini şi de picioare şi aşa l-ai bătut. Doamne, când dădeai în el, şimţeam că mă doare pe mine.
Îmi amintesc ura şi blestemele pe care le-am rostit, copil fiind, împotriva alcoolului şi a celor ce-l fabrică. Când erai mort de beat acasă şi ţi se termina băutura, mă trimiteai pe mine să-ţi aduc alta. Nu aveam puterea să spun NU. Dar drumul până la magazin şi înapoi îl peteceam blestemând.
Îmi amintesc şi acum durerea care am simţit-o când am venit odată de la şcoală şi nu erai acasă. Mama mi-a spus că a venit executorul şi te-a "evacuat" (Doamne, ce inuman sună!!!). Da, simţeam durere pentru asta, dar eram şi bucuros că, în sfârşit, vom avea zile fără certuri şi bătăi.
Mă doare că nu am auzit nici un cuvânt de încurajare din partea ta. Sau poate bătăile erau încurajările tale? Eu nu le-am primit aşa. Şi nici acum nu pot să le privesc aşa. Am învăţat, măcar, cum să nu fiu. Pentru că urmările bătăilor de atunci, le simt acum în mine.
Mă doare şi acum, TATĂ, să ştiu că te distrugi în continuare cu alcoolul. Mă doare, dar trebuie să-mi văd de viaţa mea.
Doamne, binecuvântează-l pe TATĂL meu!
Alex