„Adevărul ne dă putere să devenim fii în El.”
Am trecut repede peste cuvântul ăsta echivalând în mintea mea Adevărul cu Hristos. O fi, că așa zice, că EL e Calea, Adevărul și Viața, dar e ceva mai mult aici, nu? Adevărul despre noi în iubirea Lui. Ceva de genul s-a tradus mai apoi în mine. Căci așa simplu, Domnul Iisus putea fi cumva exterior și ce-i place mult minții mele să creadă, păcălit. Dar nu e așa. Domnul ne dă putere doar dacă îndrăznim să ne vedem, dacă îndrăznim să mărturisim drept (mă uimeau cuvintele unei rugăciunii de dinainte de spovedanie în care cerem ajutor să facem o mărturisire adevărată! Greu asta! Ce vreau eu să văd, sau ce văd eu cu ochiul meu ușor de păcălit e total diferit de realitate. De asta rămân de atâtea ori uimită la spovedanie că eu spun una și o cred așa și părintele îmi spune alta. E greu să îl cred... Chiar dacă cred că îmi vorbește Hristos, (Mi-e greu să Îl cred.), să Îl primim în viața noastră așa cum e ea! Și de ce oare suntem (oare doar eu am fost?) învățați că trebuie să ne schimbăm viața ca să Îl primim pe Hristos? Maică, m-am împărtășit toată copilăria învățând că spovedania e un fel de schimbare bruscă pe care o faci ca să te întâlnești cu Hristos. Fără nu poți. Fără nu te vrea, da! Așa auzeam (oare așa și se spunea?): că Domnul mă vrea sfântă și până nu sunt n-am ce căuta la EL. Cum mi-am putut imagina că o spovedanie grăbită și ciuntită poate echivala cu sfințenia, nu știu... magic!
Ufff, se uită încă Domnul cu milă la mine că mă înstrăinez când mi se pare că viața mea nu e cum vrea EL. Când mă așez pe patul lui Procust și văd că nu mă potrivesc și mă întristez și fug. Am nevoie să îmi asum adevărul despre mine ca să Îl pot lăsa în viața mea. Am nevoie să mă cunosc (ce lucrare minunată de cunoaștere de sine prin ochii Lui face seminarul!) și să nu mă mai inventez.
Săru'mâna!
Hristos a înviat!
CV
Adevărat a înviat, Copila mea!
Da, marea nedumerire a multor căutători de Dumnezeu sună cam cum spui și tu: „Oare, cum ar trebui să fiu sau să devin ca să mă iubească și să mă ajute Dumnezeu?!” Dar nimeni nu primește nici un răspuns la această întrebare pentru că e pusă nimănui. Ca să aflăm răspunsul avem nevoie să renunțăm la această „perspectivă inversă” și să-L lăsăm să ne găsească El pe noi, așa cum suntem noi, aici și acum. Și de-îndată ce ne lăsăm găsiți primim putere să credem în El și să lucrăm poruncile Lui. Moarte curată! Da, curată, față de moartea murdară suportată în întunericul cel din afara Lui!
Dar și aici apar multe piedici: orgoliul egoului care avea toate strategiile de supraviețuire și de „îndulcire” în orice condiții, râvna păguboasă îndreptată pe o „cunoaștere de sine” psiho-filozofică, renunțarea iresponsabilă la voia proprie de dragul unei ascultări care nu e în Duhul Bisericii și, mai ales, urmărirea unor „rezultate” care nu sunt decât măști ale dorințelor alungate din pietism...
Poate e prea greu de înțeles ce spun, dar las așa rugând pe Domnul să ne lumineze cu mila Lui!
N-am vrut să spun decât asta: e păcat să ne închipuim cum vrea Dumnezeu să fie viața noastră. Ca să vedem și să cunoaștem această voie a lui Dumnezeu avem de făcut un singur lucru, acel lucru pe care îl făgăduim când spunem „Ție, Doamne!” la chemarea din Sfânta Liturghie: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră, Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”!
Or tu, asta faci de când ai început seminarul iertării și, iată, acum asta e chiar viața ta!
Mulțumesc și te îmbrățișez cu recunoștință și rugăciune.
Maica Siluana