Iubirea mea!
Sunt înnebunită după tine! Mă confund cu tine! Te port mereu în mintea mea, în gândurile mele, în relațiile mele! Te urăsc!
M-am împrietenit cu tine ca să am un prieten, ca să cred că am un rost, că am dreptul să trăiesc! Da, da! Fără tine nu aveam dreptul la viață! Mi l-a luat mami încercând să mă omoare în pântecele ei. Cred că de atunci sunt prietenă bună cu tine. Am supraviețuit și am devenit victimă.
Și te-am folosit mereu. Din copilărie visam împreuna. Din copilărie mă uit la lume prin ochii tăi și trăiesc într-un univers paralel, un univers care transformă lumea mea în ceva dureros, cumplit de dureros. Dacă cât eram mică poate asta mă ajuta cumva să merg mai departe, să am răbdare să mă fac mare și să nu mai depind de cei care îmi provocau suferința, acum mă „ajută” să fiu nefericită cu cel cu care am ales să trăiesc. Îmi cunosc soțul prin privirea ta și sufăr. Vorbesc cu el în replicile tale și suferim și eu și el. Îmi privesc fiecare relație prin ochelari de Victimă și nu-mi găsesc rostul în lume. Astea sunt minunatele beneficii ale prieteniei strânse, mult prea strânse cu tine. Acum îți scriu scrisoare de Adio!
Da, prieten drag, te dezlipesc de mine și de mor de durere. Te rog să pleci din viața mea, să îți iei și schemele și replicile și reacțiile. M-am săturat să sufăr degeaba! Suferința mea cu tine e degeaba, viața mea cu tine mi-e confiscată și eu o vreau înapoi! Ai înțeles? Îmi vreau viața înapoi, cu necazurile, suferințele, durerile, neplăcerile ei, dar îmi vreau viața înapoi!
Doamne, ajută-mă!!!
E greu tare, nu doar pentru că îmi făcea o plăcere teribilă starea de victimă, ci mai ales pentru că uneori cred că nu pot trăi fără plăcerea asta și nu sunt în stare să o deosebesc de mine. Dacă nu sunt victima nimănui și a nimic cine sunt? Ce sunt? DA!!! Am fost atâta vreme victima TA! Am venit în Biserică, mi-am împlinit poftele și plăcerile și Te-am tras la răspundere! De ce? Că durea și nu puteam să îmi asum durerea ca fiind provocată de mine. Credeam că am nevoie să fii Tu vinovat. M-am mințit că i-am iertat pe ai mei, dar am transferat totul în Tine. Și cu Tine nu merge! Tu m-ai convins că mă iubești! N-am nevoie să fiu victimă cu Tine! Nu-mi place să fiu victimă cu Tine căci Îți alung mângâierea și dragostea și rămân cu durerea și plăcerea dureroasă și ce folos, Doamne?! Doamne, vino în întunecimea minții mele și mă luminează. Și iartă-mă, caci și așa am să mai cad, dar vreau să mă ridic! Dă-mi putere multă!
Mulțumesc Doamne! Mulțumesc Sfinte Siluan! Altfel față de anul trecut, dar și anul ăsta ziua ta e o minune mare pentru mine! Da, da! Când ți-am cerut ajutorul credeam că vor merge toate după voia și placul meu! Să știi că îți multumesc că nu a fost așa! Mă bucur că nu a fost așa și știam că deși ne cunoaștem puțin îmi vei răspunde la rugăciune. Mulțumesc!!!
Hristos a înviat, Măicuța mea!
CV
Tot ce mărturisești tu, Copila mea,
Aici e o descriere exactă a ceea ce se numește dependență, adicție, moarte a minții omenești în fața fricii de durere, a fricii de moarte. E uimitor, dar moartea noastră constă în tot ceea ce facem din frica de moarte!
Și, iată, salvarea vine prin un altfel de moarte. O moarte cu care putem călca moartea ca Domnul și împreună cu El! Orice înfruntare a fricii de moarte prin ieșirea din confortul oferit de plăcerea de a fi victimă, e o biruință a omului nou din noi și o trezire la viața cea adevărată.
Da, nu e ușor, și lucrarea ta e o dovadă. Dar merită. Și viața ta actuală e o dovadă!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana